rugaciune

Binefăcătoarea dezinteresată

Posted on noiembrie 13, 2008. Filed under: minune, ocrotire, rugaciune | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

S-a întâmplat demult, în 1970. Am primit salariul şi în drum spre casă am pierdut portmoneul cu bani. Acasă, când am descoperit pierderea, m-am necăjit atât de tare, încât am căzut în genunchi în faţa icoanei Sfântului Nicolae şi, cu lacrimi în ochi, l-am rugat să facă o minune. A douazi, le-am povestit colegelor de serviciu cele întâmplate.

In timpul pauzei de masă, o colegă s-a dus la piaţă. A intrat în vorbă cu o femeie care vindea seminţe şi, în treacăt, a pomenit despre necazul meu. Cât de mare i-a fost mirarea când femeia i-a spus: „Ieri eu am găsit un portmoneu exact cu această sumă de bani. Să vină colega ta la mine şi să şi-l ia”.

La ora fixată, m-am dus la piaţă. Femeia mi-a dat portmoneul. Dorind să-i mulţumesc, i-am oferit o parte din bani. Ea însă a refuzat: „Nu pot să fac aşa ceva, pentru că nu este creştineşte”. Auzind aceste cuvinte, i-am povestit despre rugăciunea mea şi am rugat-o să ia bani cel puţin pentru o lumânare, ca s-o aprindă la icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.

Alexandra Golovanova,

oraşul Pugaciov, regiunea Saratov

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

La icoana Sfantului Nicolae

Posted on septembrie 28, 2008. Filed under: icoana facatoare de minuni a Sf. Nicolae, icoana Sf. Nicolae, icoane, icoane facatoare de minuni, marturii contemporane, minune, rugaciune, vindecare | Etichete:, , , , , |

Sursa:  Săptămânalul Formula-As

Pentru mine, Hunyadi Mihaela-Natalia, din Campulung Muscel, jud. Arges, verdictul medicilor din Bucuresti (Spitalul “Gh. Marinescu”) fusese cea mai crunta lovitura pe care o primisem in viata mea. Nenumarate teste si analize de laborator, precum si faimosul Rmn, efectuat tot la spitalul din Bucuresti, nu facusera decat sa confirme o boala incurabila, al carei sinonim este inca si astazi moartea: scleroza multipla in placi sau leuconevraxita. Dar mai tragic era faptul ca aceasta facuse adevarate ravagii in organismul meu, care nu avea decat 30 de ani.

Ori de cate ori deschideam ochii dimineata, stiam ca ma astepta inca o zi de cosmar. Medicamentele, ceaiurile si alimentatia speciala nu facusera decat sa-mi amplifice starile cumplite prin care treceam. Dar Dumnezeu imi lasase, dupa o luna de stat in pat, puterea de a ma misca singura. Mergand pe propriile mele picioare, am putut sa ajung la cateva biserici din imprejurimile localitatii unde locuiesc (Biserica Manastirii “Negru-Voda” – Calugareni, Biserica romano-catolica “Sf. Anton”, Biserica “Sf. Nicolae”, Biserica Manastirii “Namaesti”).

Am ajuns si la Manastirea “Caluiu”, unde mai fusesem candva, in anii colegiului de educatoare. Aici am gasit o icoana foarte veche, a Sfantului Ierarh Nicolae, in fata careia m-am rugat cu lacrimi in ochi pentru alinarea durerilor trupesti ce ma chinuiau ingrozitor. Iar sfantul nu numai ca mi-a ascultat si implinit ruga, dar m-a ajutat sa ma vindec. La scurt timp dupa acel pelerinaj, am putut afla, dupa efectuarea unui nou set de teste, ca celula nervoasa incepuse sa se refaca in chip miraculos, boala stationand. Treptat, am renuntat la o parte din medicamente, iar astazi pot spune ca m-am nascut din nou. E o senzatie pe care nu o pot descrie in cuvinte. Iata rugaciunea pe care i-am adresat-o Sfantului Nicolae: “Iubitorule de oameni, numai catre Tine, doctorul sufletelor si al trupurilor, si la adancul indurarii Tale cazand, cu zdrobire de inima si cu umilinta strig. Izvorule al vietii, miluieste-ma si pazeste-ma de boala care ma inconjoara, de durerea neincetata ce ma cufunda, intinde mana de ajutor cu rugaciunea mea pentru vindecarea bolii mele. Da-mi putere si rabdare sa-mi duc pana la capat crucea prin tine si impreuna cu tine. Fa ca suferintele mele sa nu fie zadarnice. Ajuta-ma sa inteleg si sa traiesc neintrerupt chemarea ta de a ma asemui si uni cu tine in suferinta, pentru mantuirea mea. Sfinte Parinte Nicolae, te cinstesc deoarece te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca Tie se cuvin slava, cinstea si inchinaciunea in veci. Amin”.

Hunyadi Mihaela-Natalia

Campulung Muscel, jud. Arges

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Vedenia

Posted on septembrie 25, 2008. Filed under: minune, ocrotitorul copiilor, rugaciune, vindecare | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

O femeie avea un fiu bolnav. Băiatul avea nouă ani şi nu putea să meargă. Mama se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.

Intr-o seară, când s-a întors acasă de la serviciu, mama a auzit cum fiul ei vorbea cu cineva. L-a întrebat cu cine a vorbit, iar băiatul i-a spus că l-a vizitat un bătrân, care semăna cu cel de pe icoană şi că s-au jucat împreună. După această vedenie, copilul a început să meargă.

V.V. Suhoroslova,

Oraşul Permi

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Ştiam că mă va ajuta

Posted on septembrie 22, 2008. Filed under: minune, ocrotire, rugaciune, vindecare | Etichete:, , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul şi au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie şi viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare zi. Nu se ştia dacă va supravieţui. .. Imi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă.

Auzisem despre Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni şi înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune. In ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Mi-amintesc că am plâns toată ziua şi, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Ştiam că ne va ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de sincer. Probabil că aşa se roagă doar copiii.

Câteva ore s-au scurs pe neobservate. Şi minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul şi nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci am credinţa fermă că Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, nu mă va părăsi niciodată.

Şapte ani mai târziu m-am îmbolnăvit eu. La început boala semăna cu o bronşită, însă starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Incepusem să scuip sânge, un simptom destul de periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuberculoză. Pentru confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se aflau deja în spital cu acelaşi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă ştiam că cineva se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.

Intr-o zi medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în faţa icoanei Sfântului Nicolae, deşi nu mai era aceeaşi rugăciune curată ca în copilărie, însă eu continuam să cred într-o minune şi toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Il rugam pe Sfântul Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, şi să mă vindece. La un moment dat am simţit că el m-a auzit. Pe suflet mi se aşternuseră liniştea şi uşurarea. Am adormit ţinând în mâini iconiţa – unica mea speranţă.

Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătoşi. Medicii se minunau şi voiau să scrie chiar şi un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu şi părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată familia a fost externată.

Ştiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. In minte îmi răsunau cuvintele Mântuitorului: „De-acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!” (In. 5, 14), şi mi se făcea frică…

Nu demult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva operaţii, eram conştienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de frică şi de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Insă cât de mult se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! In loc de rugăciune, era un murmur continuu: „Pentru ce?” Dar se pare că aveam pentru ce.

Lacrimi de disperare mă înăbuşeau. Dar înţelegeam că doar cu lacrimi şi durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând mă mai susţinea în rugăciune. Impreună cu tata ne rugam Sfântului Nicolae şi Maicii Domnului în faţa icoanei „Bucuria neaşteptată”, citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o minune ne putea salva şi ea nu a întârziat să vină.

Ii mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici şi Sfântului Nicolae. Slavă Domnului pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau, dimpotrivă, ni le poate da. Niciun om nu are puterea de a-şi conduce viaţa după voia sa, însă, dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.

Daria, 18 ani,

oraşul Sankt- Petersburg

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Cuv. Siluan Athonitul despre ajutorul Sf. Nicolae

Posted on septembrie 15, 2008. Filed under: ajutor, Cuv. Siluan Athonitul, minune, ocrotire, ocrotitorul copiilor, rugaciune | Etichete:, , , |

Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Cuv. Siluan Athonitul

Editura Deisis, Sibiu, 1998

Sfinţii ascultă rugăciunile noastre si primesc de la Dumnezeu puterea de a ne ajuta. Aceasta o stie tot neamul cel crestinesc.

Părintele Roman, fiu duhovnicesc al părintelui Dosifei, mi-a povestit că, pe când era băiat în lume, a trebuit odată să traverseze Donul iarna si calul lui a căzut într-o crăpătură deschisă în gheaţă si se cufunda târând după el sub gheaţă si sania. Atunci micuţul băiat a strigat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă să scot calul afară!”, a tras de hamuri si a izbutit să scoată calul si sania de sub gheaţă.

Părintele Matvei, care era din acelasi sat cu mine, păstea, fiind copil, ca si prorocul David, oile tatălui său. Nu era mai înalt decât un berbec. Fratele lui mai mare lucra de cealaltă parte a unui câmp mare. Deodată, vede o haită de lupi năpustindu-se asupra lui Misa – acesta era numele părintelui Matvei în lume -, dar micuţul Misa a strigat; „Sfinte Nicolae, ajută-mă!” si de-abia ce a strigat că lupii au bătut în lături fără a face nici un rău nici lui, nici turmei. Multă vreme la noi în sat se râdea si se spunea: „Misa s-a speriat tare de lupi, dar Sfântul Nicolae l-a izbăvit pe el!”

Cunoastem o mulţime de cazuri în care sfinţii au venit în ajutorul nostru, de îndată ce i-am chemat. Din aceasta se vede că toate cerurile ascultă rugăciunile noastre.

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Bunicutul din geamantan

Posted on septembrie 3, 2008. Filed under: ajutor, icoana Sf. Nicolae, icoane, ocrotire, ocrotitorul copiilor, rugaciune | Etichete:, , , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Un prieten de-al meu avea un mare necaz. Era chiar în primii ani de după război. Nu avea nici-o vină şi se ruga fierbinte Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor. Obosit, el s-a culcat. In vis a văzut cum pe cer erau o mulţime de sfinţi, iar printre ei Sfântul Nicolae strălucea cel mai tare.

Prietenul meu se gândea: „Ce mângâiere că avem un aşa mijlocitor şi apărător!” Când s-a trezit, s-a însemnat cu semnul crucii şi a spus: „Slavă Domnului! Dumnezeu m-a miluit!” Intr-adevăr, Dumnezeu l-a ocrotit şi l-a miluit.

Altă întâmplare despre ocrotirea minunată a Sfântului Nicolae:

Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea de un copil. Când părinţii lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae şi se ruga. Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.

Intr-o zi, după serviciu, părinţii erau ocupaţi cu menajul. Geamurile de la balcon erau deschise. Copilul a ieşit pe balcon şi privea în jos, la copiii care se jucau şi râdeau în curte. A vrut şi el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el – copilul avea patru ani – şi a sărit de la etajul al patrulea.

S-a adunat multă lume. Toţi strigau: „A căzut un copil!” Părinţii au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băieţelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în braţe:

- Fecioraşule, cum de-ai rămas în viaţă?

- Bunicuţul m-a prins! a urmat răspunsul.

- Care bunicuţ?

- Cel din geamantanul bunicuţei.

Au venit acasă.

- Bunicuţo, deschide geamantanul!

Ea îşi păstra în taină credinţa, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:

- Acest bunic m-a prins!

Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Staţia

Posted on august 31, 2008. Filed under: ajutor, minune, ocrotitorul calatorilor, rugaciune | Etichete:, , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

S-a întâmplat în mai, de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Mama se întorcea acasă de la biserică. Stătea lângă terasă, aşteptând să vină vreun mijloc de transport, însă toate maşinile treceau pe lângă ea – nimeni nu voia să ia o bătrână. De prea mult stat în picioare, mama a obosit. Iar când a văzut în depărtare o maşină, s-a rugat cu lacrimi Sfântului Nicolae s-o ajute să ajungă acasă. Maşina a trecut cu viteză, dar brusc, la o depărtare de vreo sută de metri, s-a oprit. A ieşit o femeie şi i-a făcut semn cu mâna, invitând-o să urce. Fericită, mama a alergat la maşină, iar când a dat să urce, a văzut feţele speriate ale pasagerilor. Nu era niciun loc liber. „Mătuşico, tu nu cumva ne-ai blestemat? a întrebat-o femeia. Spune-mi sincer: la ce te-ai gândit când aşteptai?” „Nu, nu v-am blestemat. Doar m-am rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, ca să oprească maşina. Vă mulţumesc că vi s-a făcut milă de mine şi aţi oprit”. Unul din pasageri a tras o perdeluţă din colţul din dreapta al geamului din faţă, unde era atârnată iconiţa Sfântului Nicolae. Toţi cei din maşină, cu emoţie şi într-un glas, au exclamat: „Iată, el ne-a oprit.” „In momentul în care am trecut cu maşina pe lângă tine, a continuat femeia, din colţul în care se află iconiţa Sfântului Nicolae s-a auzit brusc un pocnet şi maşina s-a oprit.”

Astfel, deşi claie peste grămadă, mama a ajuns cu bine acasă.

V.G. Savelieva,

Oraşul Samara

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Operaţia

Posted on august 21, 2008. Filed under: ajutor, minune, ocrotire, rugaciune, vindecare | Etichete:, , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

In spital era operat un om. Brusc, când chirurgul terminase operaţia, a început hemoragia. Medicul nu pricepea de unde curgea sângele. A trimis după un alt medic şi se gândea: „Până vine el, omul poate să moară.” In disperare, a strigat: „Nicolae, Făcătorule de minuni, ajută-mă!” In aceeaşi clipă, unul din asistenţi i-a spus ceva, iar el, pentru o secundă, şi-a întors privirea de la masa de operaţie. Când s-a uitat din nou la bolnav, hemoragia încetase la fel de brusc precum şi începuse. De atunci acest chirurg şi colegii săi nu încep nici-o operaţie fără să se roage. Astfel au ajuns ei la credinţă.

Nelly Toropkova,

Oraşul Armavir

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Rugăciunea mamei

Posted on august 17, 2008. Filed under: ajutor, Aratari ale Sf. Nicolae, minune, ocrotire, rugaciune | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

După război, la noi a stat în gazdă o femeie credincioasă, Maria Nicolaevna Nikiforova. Cât a durat războiul, ea se ruga neîncetat ca fiul ei să rămână în viaţă. El s-a întors acasă şi a povestit mamei şi surorii sale următoarele:

A căzut prizonier, însă a reuşit să evadeze. Impreună cu el au evadat şi alţi câţiva prizonieri. Nu ştiau însă în ce parte s-o apuce ca să ajungă la trupele ruseşti. Dimineaţa, fugarii au zărit în faţa lor un pod, iar de partea cealaltă a lui, o poieniţă. In mijlocul acesteia se înălţa o căsuţă. Ei au intrat şi au găsit înăuntru o masă încărcată cu mâncare. Au mâncat şi, obosiţi, au adormit imediat.

Mai târziu, în casă a intrat un bătrân, care, conform descrierii lor, era Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. El i-a trezit şi le-a spus să plece cât mai repede, le-a arătat drumul şi a mai adăugat să nu se mai oprească nicăieri. Aşa au ajuns ei până în unitatea noastră.

„Pravoslavnoe Slovo”, oraşul

Volgograd

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

29 iulie, pomenirea nasterii Sf. Nicolae

Posted on iulie 29, 2008. Filed under: Nasterea Sf. Nicolae, rugaciune, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Un răspuns la rugăciuni, naşterea Sf. Nicolae

Sursa: St. Nicholas Center

Părinţii Sf. Nicolae au trăit în timpul celui de-al treilea secol după Hristos în localitatea Patara, un important port la Marea Mediterană al provinciei Lycia din Asia Mică. Sf. Apostol Pavel vizitase Patara în timpul  călătoriilor sale misionare iar o comunitate creştină a fost întemeiată acolo.

Aceşti soţi, pe nume Teofan şi Nona, îşi doreau foarte mult un copil. Anii trecând (după unele surse, peste treizeci de ani de căsătorie), au început să stăruie în rugăciune şi să ceară lui Dumnezeu  cu lacrimi să le dăruiască un copil.

Astfel încât au primit cu mare bucurie şi recunoştinţă naşterea unui copil, pe care l-au botezat cu numele de Nicolae. Acest nume l-au ales în cinstea unchiului Nicolae, un preot, care venise să binecuvânteze copilul. Nicolae, deşi nu era un nume foarte răspândit, era totuşi un nume familiar creştinilor, ştiut fiind că un creştin pe nume Nicolae a fost printre cei aleşi să slujească drept diacon în prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte, 6,5).

Nicolae s-a născut într-o familie creştină, părinţii lui fiind „creştini evlavioşi, nici prea săraci încât să fie dispreţuiţi de alţii, dar nici prea bogaţi; ei aveau îndeajuns pentru a trăi o viaţă decentă dar şi a da celor săraci” (după o sursă mai veche[1]). Astfel, tânărul Nicolae avea să crească într-o atmosferă propice unei maturizari atât duhovnicească, cât şi psihică sau fizică.


[1] Citat de Vincent A. Yzermans în “Wonderworker: The True Story of How St. Nicholas Became Santa Claus” 1994, ACTA Publications.

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

« Intrări Precedente

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.