Minunea Sfântului Pãrintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola

Posted on Ianuarie 30, 2008. Filed under: minune | Etichete:, |

Nu socotesc cu dreptate nici cu vrednicie sa tac si sa nu grăiesc acest cuvânt, despre o alta minune a Sfântului si Cuviosului Părintelui nostru Nicolae.

Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vieţuind si având un fiu, unul născut, anume Vasile si care trăia in tara Antiohiei, aproape fiind de sarazini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind împodobit, era imbelsugat si cu avuţie multa. Si avea credinţa multa spre Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, in toţi anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire si punea mese pentru săraci si pentru vecini, prieteni si alţii. Insa era o biserica zidita in numele Sfântului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfântului Nicolae.

Iar intr-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic in sfânta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela işi trimise pe fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: „Mergi, fiule, la biserica Sfântului Nicolae si sa faci după obicei, precum te-ai învăţat de la noi in anii trecuţi, adică la cântarea de seara, cu frica stand, sa iei aminte, aşişderea la Utrenia toata si la dumnezeiasca Liturghie; după aceea sa te întorci in casa noastră la masa, iar eu si maica ta vom rândui cele ce sunt de trebuinţa săracilor.:” Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la tatăl sau, s-a dus cu bucurie. Iar când a fost in vremea cantarii Utreniei, iată, fara de veste, au năvălit sarazinii si, înconjurând biserica, au robit tot poporul, asemenea si pe Vasile, fiul lui Agricola, si l-au dus in insula Creta si l-au dat pe el lui Amira, dregătorul, ca era foarte frumos. Si i-a poruncit lui domnul sarazinilor sa se afla pururea înaintea fetei lui, iar pe alţii i-a vândut, ba pe unii si in temniţa i-a închis.

Parintii lui Vasile, auzind aceasta, spre plângere si tânguire s-au întors. Si aşa, ca doi ani petrecând, pomenirea Sfântului nu o mai făceau, ci se topeau de necaz si cu lacrimi se tânguiau, zicând: ‘Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem pe tine acum, împreuna cu cei de vârsta ta, ca sa te cuprindem cu mâinile si cu buzele sa te sărutam. Mai bine ne-ar fi fost noua de te vedeam zăcând in boala sau sa ti se fi întâmplat ţie moarte; inima noastră nu s-ar fi rupt ca acum.” Deci unele ca acestea grăind ei, au auzit vecinii lor si toate rudeniile si s-au adunat toţi, spre mângâierea necazului si a tânguirii lor. Si le ziceau lor: „Pentru ce va aratati, ca nişte neincercati in necazuri? Au nu cunoasteti voi pe minunatul Nicolae, cat de multe minuni face pe uscat si pe mare? Inca si de sabie si de robie si de toate morţile cele nedrepte pe mulţi izbaveste.” Si alte multe le grăiau lor spre risipirea întristării.

Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii săi, si mângâindu-se puţin din necazul sau, sculându-se, a mers la femeia sa si i-a zis ei: „Oare, avem noi vreun folos din tot plânsul acesta mult? Ci, iată, al treilea an avem de când ne aflam in aceasta întristare si am uitat de pomenirea Sfântului Nicolae si n-am ieşit la praznicul lui. Acum, dar, asculta-mă pe mine; sa luam lumânări si undelemn si tămâie si sa mergem la Sfântul si sa ne rugam lui cu credinţa, ca sa luam de la dansul mângâiere pentru Vasile, fiul nostru, si cu mare nădejde ne vom întoarce. Ca poate sa ne dea noua in mâini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri noua de este el viu sau mort.” Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: „Bine zici, stăpâne, sa facem precum voieşti, de vreme ce si praznicul Sfântului Nicolae a sosit.” Si, aşa sfătuindu-se, s-au sculat si cu bucurie au mers la biserica Sfântului Nicolae. Si au făcut după obiceiul prăznuitorilor, apoi s-au întors la casa lor si, chemând la cina pe rudele lor si pe toţi vecinii cei de aproape, au pus masa si au început a manca si a bea intru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfântului Părinte Nicolae. Iar când era in vremea cinei lor si şedeau la masa, au început câinii a lătra cu mare pornire. Si a zis Agricola slugilor sale: „Mergeţi si vedeţi la ce năvălesc câinii, poate o fiara este, sau altceva”, iar slugile, ieşind afara, n-au văzut nimic. Insa câinii mai mult se repezeau, lătrând. Deci, Agricola a luat lumina si a mers ca sa vadă cu ceilalţi si au văzut un om, in mijlocul curţii stand, in haine turceşti, si s-au speriat, ca nu se pricepeau ce putea sa fie. Iar după ce Agricola, a venit aproape de dansul, a văzut un tânăr voinic, stand si tinand in mana un pahar plin de vin. Si căuta Agricola la dansul, nimic zicând, si cu frica si cu bucurie era cuprins. Apoi, abia a putut grai in spaima mare: „O, fiul meu, Vasile, iată acum te vad cu adevărat; oare tu eşti, fiul meu, sau o năluca mi se arata mie, prin tine?” Iar tanarul Vasile degeaba a răspuns: „Eu sunt tata, fiul tău, pe care sarazinii l-au robit si in Creta l-au dus.” Acesta auzind, Agricola, tatăl sau, imbratisandu-L, il săruta pe el si zicea: „Spune-mi mie fiule, cum ai scăpat din mâinile sarazinilor, celor fara Dumnezeu, sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatălui tău.” Iar tanarul a zis către el: „Nimic tata, nimic din toate acestea, de care mă întrebi, nu ştiu. Numai aceasta ştiu, ca eu acum stam înaintea dregătorului sarazinilor. Ca după ce m-au robit pe mine si m-au dus in Creta, sarazinii m-au dat lui Amira, mai marele lor. Si dintru acea vreme, Amira dregătorul m-a pus pe mine ca sa dreg vin si sa-i ţin paharul, stand înaintea fetei lui, precum mă vezi pe mine tata, acum. Si, iată, nu ştiu cine, cineva puternic m-a răpit aşa cum mă aflam, cu paharul acesta pe care inca îl ţin in mana, si ca un vânt m-a adus si m-a pus aicea; si am văzut pe Sfântul Nicolae, care m-a aşezat pe mine la locul acesta.”

Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru aceasta mare minune si, luandu-l de mana, l-a dat maicii sale. Iar ea, văzând pe fiul ei, plângea de bucurie si, multe cuvinte grăind si cu mâinile cuprinzându-l, îl săruta zicând: „Acum te vad pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe tine, pe care nu mai nădăjduiam sa te vad, in mâinile mele te ţin. Acum, din nou, pe tine, te am mângâiere sufletului meu si toate mâhnirile mele se dezleagă.” Acestea si alte multe cuvinte de mângâiere grăia către dansul. Si, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau împrejurul locului aceluia s-au adunat degrabă la veselia acestei minuni negrăite. Încă si cinstit praznic au făcut Sfântului si Marelui Părintelui nostru Nicolae, slăvind pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul si pe Sfântul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Make a Comment

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: