Iconiţa

Posted on Aprilie 21, 2008. Filed under: ajutor, icoane, icoane facatoare de minuni, minune, ocrotire, rugaciune | Etichete:, , |


Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004


Fierăria în care lucra tatăl meu se afla la depărtare de vreo sută de stânjeni [aprox. 210 metri] de vechea bisericuţă de lemn. Preotul şi fierarul se cunoşteau bine, fiind buni prieteni. Clopotele de la biserică fuseseră date jos, însă slujba continua să se ţină chiar şi în anii vitregi de dinainte de război. În raion, cu scoaterea clopotelor se ocupa o brigadă specială. În popor aceşti oameni erau numiţi „şabaşnici”.


În 1934, „şabaşnicii” au apărut şi în satul nostru şi au dezafectat trei clopote. Bineînţeles, credincioşii erau nemulţumiţi, dar ce era de făcut: conducerea raională era mai puternică. Iar a chema enoriaşii la slujbă, mai ales de sărbători mari, era necesar. Satul era mare şi nu reuşea să treacă pe la toţi. Atunci şi-a amintit de prietenul său, fierarul. A venit la el şi i-a spus: „Afanasievici, scoate-mă din încurcătură! Toată nădejdea e la tine.”


În locul clopotului se putea agăţa o bucată de şină sau un vechi brăzdar de la plug şi să baţi în el, însă nici unuia nu le-a fost pe plac această idee. Atunci fierarul a propus să făurească un tun, să-l aşeze în clopotniţă şi de fiecare dată  înainte de începerea slujbelor să se tragă de trei ori. Părintelui i-a plăcut foarte mult ideea şi ei au căzut de acord.


Fiind în tinereţe fierar în cadrul armatei, meşterul ştia cu ce să înceapă. A adus o ţeavă de fontă de grosimea unei mâini, la un capăt a turnat plumb, a potrivit suportul de lemn cu juguri de fier şi a făcut o gaură pentru aprindere: tunul era gata. L-au urcat în clopotniţă şi au tras din el de probă de două ori.


Drept mulţumire pentru lucrare, părintele a vrut să-i cinstească pe fierar şi ciocănar, însă aceştia au refuzat, spunând că pentru lucrul plăcut lui Dumnezeu nu cer plată. Atunci părintele Alexie a scos din săculeţul de la piept iconiţa Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni şi tămâie, a agăţat-o la pieptul prietenului şi i-a poruncit: „Afanasievici, când va trebui să pleci într-un loc unde viaţa îţi va fi ameninţată, s-o iei cu tine. Ea este sfinţită şi te va păzi de necazuri.”


Nu cu mult timp după această întâmplare, preotul Alexie a fost arestat, iar iconiţa a fost păstrată de tatăl meu ca o amintire de la un om bun şi inimos.


Apoi a început războiul. După vârstă, tata nu trebuia să ajungă pe front, însă a fost luat într-o unitate necombatantă, lângă Murom, unde în acea vreme se pregătea linia de apărare: se săpau şanţuri antitanc şi se înălţau stâlpi şi obstacole de protecţie. Toate uneltele cu care lucrau miile de oameni paşnici mobilizaţi trebuiau reparate şi reglate zilnic. Fierăria de campanie la care a fost trimis tata fumega zile întregi. Avioanele de recunoaştere nemţeşti reperau astfel de obiective şi îndreptau asupra lor avioane de bombardament. Aglomeraţia permanentă de oameni şi tehnică din jurul fierăriei o demascase şi exista pericolul de a fi atacată.


Mama, conducându-l pe tata la război, îi şoptise să nu uite să se roage. Îi cususe în cămaşă Simbolul Credinţei, scris de mână. Apoi îşi amintise şi de iconiţa cu tamâie: o prinsese de pieptul tatei, îl însemnase cu semnul crucii şi adăugase: „Păstrează-o şi sfântul te va ocroti”. Iconiţa din bronz, un pic mai mare decât o cutie de chibrituri, îi aminte întotdeauna tatei că Sfântul Nicolae este aproape şi că în clipa cea grea, fatală, el îi va veni în ajutor.


„Doamne miluieşte! Sfinte Părinte Nicolae, ajută-mă!”, repeta tata când alergau spre adăpost, ca să se salveze de bombardament. Pământul fierbea de explozii. Toţi s-au adăpostit, doar tata s-a oprit pentru o clipă, să vadă dacă fierăria era întreagă.


Suflul exploziei l-a aruncat la pământ, ca şi cum un ciocan greu l-ar fi lovit la piept. S-a trezit apoi într-un bordei sanitar improvizat. Un felcer între două vârste l-a examinat şi a dat uluit din cap: „Ei, fierarule, se pare că te-ai născut sub o stea norocoasă!” I-a arătat o bucăţică de fier de mărimea unui degetar. „Ţi s-a oprit la piept, dar în corp nu a putut pătrunde: iconiţa din bronz a împiedicat-o. Altfel, ţi se făcea parastas şi toţi cei şase copii ai tăi rămâneau fără tată.”


„Oare cu adevărat e minunea Sfântului Nicolae şi a îngerului păzitor? S-a întrebat tata. Cu adevărat iconiţa să fi „luat” moartea mea asupra sa?” I-au răsărit în minte preotul Alexie cu sfatul său, soţia care îl conducea la drum… „Cu adevărat mare este Dumnezeu!” s-a încredinţat tata.


Această iconiţă se păstrează până azi în familia noastră şi se transmite din generaţie în generaţie, ca o relicvă sfântă.

Alexei Neliubin,

Oraşul Nijni Novgorod

Make a Comment

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: