Celor legaţi slobozire

Posted on Mai 31, 2008. Filed under: minune, ocrotire, ocrotitorul celor intemnitati, rugaciune | Etichete:, , |


Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004


In anii ’30, un om oarecare a ajuns în lagăr. Condiţiile condamnaţilor erau insuportabile. Intr-o zi el a înţeles că, dacă va mai ieşi la muncă în pădure, nu se va mai întoarce înapoi în baracă: va muri. Pentru că a refuzat să iasă la muncă, a fost închis în carceră: podeaua, tavanul şi pereţii erau din fier. Nu exista nici pat, nici scaun. De necaz, a început să plângă. Cu ultimele puteri a strigat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!” Tot atunci uşa s-a deschis. „Acum au venit să-şi bată joc de mine”, s-a gândit condamnatul. Dar a intrat un bătrân. El i-a spus: „Mâine să ieşi la muncă şi, când vă vor alinia, tu să fugi”. Spunând acestea, a ieşit. „Cum vine asta – să fug? Unde să fug? Dar santinelele, câinii?” A simţit însă cum îi revin puterile. A bătut la uşă şi a cerut să fie dus a doua zi la muncă.


A doua zi a început alinierea. Niciodată până atunci nu mai fuseseră atâţia soldaţi şi câini. Câinii răi, hrăniţi pe săturate, lătrau; un ofiţer alerga cu nişte hârtii în mână în faţa condamnaţilor. Omul nostru ţinea bine minte că acum era timpul să fugă. Doar ce a făcut un pas şi a ieşit din rând, şi sa lăsat o linişte de mormânt. Nu se auzea nici vorbă omenească, nici lătrat de câine. A privit înapoi: paza şi arestaţii parcă încremeniseră. A început să alerge. O sută, trei, cinci sute de metri… A auzit un strigăt: „Stai! Întoarce-te!”


Au urmat împuşcături. „Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia” (Ps. 90; 7). Gloanţele zburau din toate părţile, însă niciunul nu şi-a atins ţinta. Nimeni nu a alergat în urma lui, ca să-l prindă. Au crezut poate că oricum nu va supravieţui singur în pădure şi mai ales iarna. El a rătăcit până a ajuns la un bordei. A intrat. Înăuntru era o femeie care gătea. S-a dovedit a fi o aşezare de tăietori de lemne. Femeia a înţeles imediat cine era în faţa ei şi l-a ascuns pe fugar.


La scurt timp au venit şi lucrătorii la masă. După ce au plecat ei, femeia l-a hrănit şi i-a dat şi pâine pentru drum – s-o răsplătească Dumnezeu pentru binefacerile sale! I-a spus cum să iasă la halta de cale ferată. Bărbatul a ajuns cu un tren până la prima staţie. La fel de bine a ajuns apoi până la Stalingrad, iar de acolo până în satul lui natal, unde nimeni nu l-a mai căutat şi nici nu a mai întrebat de el.

Calina Borisova, oraşul

Volgograd

Make a Comment

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: