Apărarea credinţei creştine împotriva ereziilor

Posted on Iunie 5, 2008. Filed under: Arie, Mirul Iubirii lui Hristos, Sf. Andrei Criteanul, Sinodul I Ecumenic, teologie, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati


Nicolae a continuat lucrarea sa pastorală şi misionară în mijlocul credincioşilor din Mira şi împrejurimi. Credinţa însă nu avea doar duşmani din exterior, ca păgânismul sau imoralitatea, ci şi din interior, prin mulţimea de erezii care răsăreau în biserică datorită orgoliului pseudo-teologic al unor lideri religioşi sau datorită influenţei raţionaliste a filosofiei antice asupra doctrinei creştine.


Ereticul Marcion, spre exemplu, susţinea că Dumnezeul Vechiului Testament este un dumnezeu malefic, răzbunător, iar Noul Testament vorbeşte despre un Dumnezeu al milostivirii şi al iertării. Sabelienii negau credinţa în Sfânta Treime, afirmând existenţa Tatălui, dar în diferite forme (ca Tată, ca Fiu, sau ca Duh). Donatiştii, în Africa septentrională, se separaseră de Biserică (316 A.D.) datorită disputei validităţii tainelor săvârşite de cei ce căzuseră în timpul persecuţiilor  (lapsi) şi jertfiseră idolilor.


Unul din cei întorşi de Nicolae la credinţa cea adevărată a fost Teognide, episcop al Bisericii marcionite, care a acceptat ortodoxia învăţăturilor sfântului[1].


Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte despre aceasta: „Cine nu va admira măreţia ta? Cine nu se va minuna de cuvântul tău cel dulce, de blândeţea ta, sau de caracterul tău paşnic şi rugător? Să ne gândim la vremea când, tu, sfinte, aşa cum ne-au învăţat cei vechi, învăţând pe oameni căile vieţii celei adevărate, te-ai întâlnit cu acel Teognide de pioasă memorie, care era pe atunci episcop al Bisericii marcioniţilor. Discuţia dintre voi a continuat  în formă scrisă (prin epistole) până ce tu l-ai convertit pe acesta la ortodoxie. Şi pentru că între voi doi intervenise poate cea mai mică asprime, cu vocea ta sublimă ai citat pe marele apostol (Pavel) şi ai zis: „Vino, să ne împăcăm, frate, înainte ca soarele să apună peste mânia noastră”.


Relevanţa acestui episod istorisit de Andrei Criteanul derivă din faptul că acest discurs a fost pronunţat la Mira (poate în biserica Sfântului) si adresat unui auditoriu care cunoştea raportul dintre episcopul Nicolae şi episcopul Teognide. La vremea aceea nu exista nimic scris despre acest episod, acesta fiind motivul pentru care aghiograful menţionează „după cum ne-au învăţat” şi nu „după cum stă scris”. Este vorba aşadar de o tradiţie orală bisericească.


Teognide a fost, după Eusebiu de Nicomidia, unul dintre cei mai mari apărători ai arianismului. Împreună cu Eusebiu, a semnat la sfârşitul Sinodului I Ecumenic, poate la presiunea imperială, Simbolul de credinţa şi condamnarea lui Arie. După închiderea lucrărilor Sinodului, a fost unul din protagoniştii reacţiei anti-niceene, pentru care a fost depus din tronul arhieresc, exilat în Galia, şi înlocuit cu Cresto. Restabilit după trei ani, a continuat să atace termenul omousios (consubstanţial) adoptat de Sinodul ecumenic. În 336 a fost unul dintre cei care au contribuit la exilul Sf. Atanasie cel Mare. Se pare că Sfântul Nicolae l-a convertit înainte de moartea acestuia.


[1] Din imnul Sf. Andrei Criteanul 700 AD, editor Francesco Combelis

Anunțuri

Make a Comment

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: