Lucrarea pastorală a Arhiepiscopului Nicolae de Mira

Posted on Iunie 6, 2008. Filed under: Mirul Iubirii lui Hristos, rugaciune, teologie, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati


Dacă în cetatea Patara era protector zeul Appolo, în Mira, ocrotitoarea oraşului era Artemis (Diana, în cultura romană), zeiţa vânătorii şi a lunii. Fusese construit în cinstea ei un templu grandios în inima cetăţii, unde veneau păgânii din toate colţurile Asiei Mici pentru a o venera pe zeiţă. De asemenea, în onoarea ei avea loc jocuri, ritualuri şi ospeţe orgiastice care întunecau toată cetatea.


Nicolae a început opera sa predicatorială, evidenţiind superioritatea  credinţei creştine faţă de cultul păgân politeist şi idolatru. În locul cultului orgiastic al zeiţei, Nicolae a arătat idealurile tinerilor creştini de feciorie, smerenie şi învăţatură. Dacă la începutul misiunii sale, câţiva creştini care supravieţuiseră cruntelor persecuţii ale lui Diocleţian îl ascultau, pe măsură ce predica, oamenii simţeau bunătatea şi fermitatea marelui arhiepiscop şi se întorceau la Dumnezeu. Când vorbea smeritul ierarh, ochii li se umezeau şi în inimă li se aprindea un dor nepătruns pentru ceva mai frumos şi mai sfânt decât toată lumea aceasta plină de păcate. Încă şi toţi cei vindecaţi de sfânt mărturiseau puterea necuprinsă a lui Dumnezeu şi chemau mulţimea la mărturisirea adevărului.


În timpul împăratului Liciniu, atunci când acesta lupta contra lui Constantin, propovăduirea Evangheliei era permisă în Imperiu, iar Nicolae i-a chemat pe toţi preoţii păgâni la o dispută în centrul oraşului. După mai multe ore de discuţii aprinse, sacerdoţii păgâni s-au întors ruşinaţi de argumentele pe care Sfântul Ierarh le-a adus şi s-au recunoscut învinşi. Puterea harului din vorbele ierarhului a mişcat pe mulţi păgâni care căutau un ideal de umanitate. Aceştia s-au convertit la creştinism. În acea atmosferă de promiscuitate şi desfrânare, oamenii simţeau nevoia de ceva mai înalt decât plăcerea fizică sau delectarea în faţa suferinţei, simţeau nevoia de Dumnezeu.


După victoria lui Constantin, lupta ierarhului cu păgânismul a continuat mai eficace, pentru că împăratul a dat Edictul de la Mediolanum (313), prin care religia lui Hristos devenea religie permisă (religio licita). Tot el a dat ulterior episcopilor puterea de a judecat pricini eclesiastice şi chiar civile. Dreptatea ierarhilor creştini a fost simţită chiar şi de păgâni, care apelau deseori la judecata acestora.


Istorii acestei perioade susţin că perioada distrugerii templelor a fost mult mai târziu, începând cu Teodosie cel Mare. Totuşi, episodul distrugerii Templului Artemidei din Mira, despre care vorbeşte majoritatea cronicarilor şi aghiografilor, poate fi interpretată ca fiind convertirea  întregului popor al cetăţii la credinţa în Hristos, şi pustiirea templului din pricina lipsei sale de impact şi folos în comunitate.


Tot Simeon precizează episodul în care Nicolae a alungat demonii încuibaţi în templul zeiţei Artemis: „Tot aşa a făcut cu templul lui Artemis, care era extraordinar de frumos şi neîntrecut în măreţie. El era cel mai fericit loc de sălăşluire al demonilor. Dar când Nicolae a lansat atacul său viguros şi devastator asupra templului, nu numai că a alungat legiunile de demoni, ci a şi distrus acel loc de pierzanie până la temelii şi l-a dezrădăcinat. Într-adevăr ceea ce ramai înalt, turla templului s-a înfipt în pământ, iar ceea ce era în pământ s-a împrăştiat în aer. Demonii cei răi, care n-au putut suporta atacul sfântului, au fugit departe, prostestând şi fiind răniţi de rugăciunile lui, fiind luate toate sufletele şi locurile pe care le posedau. Erminia iconografică a lui Dionisie de Furna confirmă tradiţia iconică a acestui eveniment: „Capiştea idolească sfărâmată, şi înăuntru idoli mulţi, şi Sfântul Nicolae, aproape ca un idol mai mare, îl loveşte cu un târnăcop de fier în cp, iar ceilalţi idoli zac bucăţi în jos, şi demonii fug.”[1]


Nicolae a fost neobosit în lucrarea sa pastorală. Printre cele mai frecvente vizite pastoral-misionare, erau cele pe care el le făcea la martirii care suferiseră pe vremea lui Diocleţian şi Liciniu. Ierarhul împlinea cuvintele Mântuitorului: „bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la mine” (Matei 25).


Sfântul a adoptat măsuri drastice pentru combaterea păgânismului, încă foarte prezent în satele Asiei Mici (pagus-sat de aici vine termenul paganus-sătean).


[1] Dionisie din Furna, op. cit., p. 174.

Make a Comment

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: