Archive for Ianuarie 2009

Viata

Posted on Ianuarie 29, 2009. Filed under: ocrotire, ocrotitor al casatoriei | Etichete:, , |

„Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

sf-nicolae-03Când ne-am căsătorit, nu aveam casa noastră şi de aceea locuiam la soacra mea. Viaţa de familie nu mergea. După trei ani, am hotărât să divorţez. Fiul nostru avea doi ani. In vis sau în realitate, nu ştiu, mi-a apărut Sfântul Nicolae, într-un veşmânt gri, împodobit cu cruci, şi mi-a spus: „Să nu-l părăseşti!” Fireşte, nu am îndrăznit să nu-i dau ascultare, mai ales că, deşi puţin, eram totuşi credincioasă: în copilărie, bunica mea, o cazacă de pe Don, m-a educat în credinţa creştină.

Noi locuiam pe atunci aproape de Biserica Sfinţii 12 Apostoli, în oraşul Tuia. Deseori, bunica mă lua cu ea la biserică. Îmi plăcea să asist la cununii, iar când oboseam, plângeam la urechea ei: „Bunico, mă dor picioarele”. Ea îmi răspundea: „Stai în genunchi şi nu te vor mai durea.”

Peste un timp, împreună cu soţul meu am plecat mai întâi în portul Varvno, iar după aceea, în regiunea Magadan. Am trăit împreună treizeci şi doi de ani, până la moartea soţului, pe 19 decembrie (stil vechi), în ziua Sfântului Nicolae.

J. Kosiiunum,

regiunea Kaliningrad

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Pedepsirea hulitorului

Posted on Ianuarie 25, 2009. Filed under: palma Sf Nicolae | Etichete:, , |

„Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Un stareţ grec, Iacob de Eubei (+ 1990), povestea că în mănăstirea de călugări Sfântul Nicolae din Galata, un păstor păştea împreună cu oile sale şi oile mănăstirii, căreia îi dădea o parte din brânză şi din lână. Însă într-o zi răutatea l-a biruit, îndemnându-l să-şi însuşească pe nedrept oile mănăstirii. In ciuda rugăminţilor şi poveţelor fraţilor, el nu se pocăia, ci stăruia în fărădelegea sa.

Atunci, duminica, după Sfânta Liturghie, egumenul, în veşmintele cu care oficiase, a luat cădelniţa, icoana Sfântului Nicolae şi a urcat pe un munte, de unde se vedea bine satul păstorului. Era mijlocul verii, vremea treierişului. Fiecare om treiera pe câmpul său. Egumenul s-a rugat, a îndreptat icoana Ierarhului Nicolae spre sat şi a spus: „Sfinte Nicolae, întrucât tu eşti Făcător de minuni, pedepseşte-l pe omul care a nedreptăţit mănăstirea. Căci datorită acestor oi nădăjduiam să ne putem întreţine”.

Spunând acestea, cu toate că cerul era senin, fără niciun nor, s-a auzit un tunet şi câmpul păstorului a fost lovit de fulger. Păstorul, familia lui şi întreaga lor gospodărie au ars, fără însă ca fulgerul să facă vreo pagubă altuia dintre locuitorii satului care treierau prin apropiere. Intradevăr,

„Înfricoşător este lucrul de a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu!” (Evr. 10; 31).

„Lumina Ortodoxiei”

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Bunicul cu barbă albă

Posted on Ianuarie 22, 2009. Filed under: Aratari ale Sf. Nicolae, minune, vindecare | Etichete:, , , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Sf. NicolaeAveam cinci ani când, în timpul somnului, m-am speriat şi din această cauză m-am îmbolnăvit. Aveam adesea crize şi dureri mari de cap. Odată, în timpul războiului, când tocmai îmi reveneam după o astfel de criză, în faţă mi-a apărut un bătrân cu barbă albă:

– Ce s-a întâmplat, drăguţă, nu cumva eşti bolnavă?

– Cine eşti, bunicule? l-am întrebat eu.

– Sunt Nicolae, Făcătorul de minuni. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi nu vei mai fi bolnavă.

Bătrânul a dispărut, iar eu am chemat-o pe mama şi i-am povestit ce mi s-a întâmplat. Ea m-a pus să-i jur că voi merge la biserică. Dar era război şi ne aflam sub ocupaţia nemţilor.

După război m-am căsătorit, însă nu aveam copii. Când a fost eliberat oraşul Petrozavodsk, m-am dus la biserică, am plătit o slujbă cu Acatistul Sfântului Nicolae, am aprins o lumânare şi am împodobit icoana sfântului cu un ştergar.

După slujbă m-am dus la o prietenă şi m-am culcat puţin. Din nou mi-a apărut în somn bătrânul cu barbă albă:

– Ei, drăguţă, acum eşti sănătoasă. Continuă să faci cum ai făcut azi. Iar cine te va obijdui, va suferi toată viaţa lui. Tu să nu cerţi pe nimeni, ci doar să spui: „Doamne, miluieşte-i pe cei ce mă urăsc”.

De atunci nu l-am mai văzut. M-am însănătoşit. Am cinci copii: patru băieţi şi o fată.

N. G. Paikaceva

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Duşmanii Bisericii

Posted on Ianuarie 18, 2009. Filed under: minune, palma Sf Nicolae | Etichete:, , |

„Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Până la sfârşitul anilor ’50 la noi se slujea în Biserica Sfântul Nicolae. Încă înainte de a fi dărâmată, un oarecare Iastrebov a tras cu arma în crucile bisericii. Peste câteva zile a nimerit sub roţile unei căruţe şi a rămas fără picioare. Striga de durere, dar mulţi din cei care erau de faţă în momentul accidentului nu s-au putut apropia de el. O putere nevăzută îi oprea. Nici soţia lui nu a putut face nimic ca să-l salveze. El a rămas acolo, sub roţi, mult timp. Intr-un târziu a fost totuşi scos, dar picioarele i-au rămas ţepene până la sfârşitul vieţii. A trăit puţin. Până azi mulţi săteni îşi amintesc despre aceasta întâmplare. Nu au murit de moarte bună nici cei care au participat la dărâmarea bisericii.

Viaceslav,

regiunea Ivanovo

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Bitina, biserica de la capatul lumii

Posted on Ianuarie 15, 2009. Filed under: Biserica Sf. Nicolae din Bitina, icoana facatoare de minuni a Sf. Nicolae, icoana Sf. Nicolae, icoane facatoare de minuni, minune | Etichete:, , , |

Sorin Preda
Sursa: Ziarul Lumina

La Bitina, nu departe de Urziceni, e seceta mare. Batrana si slaba ca o umbra, mama Zamfira se opreste in dreptul bisericii cu acoperisul carpit si peretii decojiti pana la caramida. Nu trece de gardul potopit de buruieni si tufisuri uscate. Sta nemiscata si se roaga din colbul drumului. Apoi ofteaza, isi face cruce mare pana in pamant si rosteste soptit, cu mare tremur: „Doamne, cum curg lacrimile mele pe obraz, asa fa sa curga si ploaia pe ogoarele noastre”.

Pentru batranii din Bitina, biserica e un fel de zid al plangerii. De 20 de ani (cam de cand Ceausescu a hotarat stramutarea satului si construirea unui baraj pe raul Colceag), oamenii au continuat sa se adune in fata bisericii inchise cu lacate si drugi de fier, spunandu-si unii altora pasurile si vorbind in gand cu Dumnezeu. Amenintati in fel si chip, fara preot si chiar fara cimitir (deja excavat de buldozerele santierului), unii nu au rezistat, mutandu-se – care la Movilita, care la Bucuresti. Mama Zamfira, dimpreuna cu alte cateva familii, a ramas in Bitina. Tot ea a pastrat cheile bisericii pe care o deschidea cand si cand, aprinzand o lumanare la altar si rostind rugaciunile invatate pe de rost: Doxologia Mare, parti din Sfanta Liturghie si ceva Psalmi.

Vreme de 20 de ani, batranii din Bitina nu au avut nici duminici, nici sarbatori. Pentru slujba de inmormantare mergeau in satul vecin, iar spovedania o faceau ca mama Zamfira: la copacul din fata casei sau noaptea, sub cerul spuzit cu stele. Gradinari indaratnici n-au vrut sa-si paraseasca batatura si mai ales mortii ingropati sub niste cruci ciudate, de felurite marimi, chiar in curtea bisericii. Cand in sat au aparut militienii si masinile santierului, nea Iancu Jilaveanu si-a daramat singur casa. A petrecut o sufa de-a latul peretelui si, scotand-o pe fereastra, a tras-o cu doi cai zdraveni. Dupa ce casa lui cea mandra s-a pravalit, nea Iancu a ramas in curte, dormind intr-o magazie. Era ca o sfidare suprema. Chiar daca voiau, comunistii nu mai aveau ce darama. El oricum nu pleca de acolo. La bloc n-ar fi stat nici mort. I se parea aiurea sa traiasca nas in nas cu altii si „sa suie vaca cu liftul”. Acum, ii pare rau. La 80 de ani, nu mai e in putere. Nu are nici bani si nici forta sa mai ridice o casa din temelii. Cu o pensie C.A.P. de 300.000 lei, continua sa traiasca in chichineata lui, bucuros totusi ca satul nu s-a pustiit cu totul si ca razvratirea lui tacuta a dat si altora curaj si exemplu. Daca il intrebi de ce nu se muta la oras, la fiii sai, te priveste nedumerit si-ti raspunde ca la Bitina e locul si biserica lui, ca nicaieri nu e mai bine ca acasa, langa amintirile si mortii tai, adaugand apoi cu intelepciunea varstei pe care o are: „Cine isi uita mortii inseamna ca nu a meritat sa traiasca”.

Dupa 20 de ani, in biserica din Bitina s-au reaprins candelele de la icoane. Fara alte vorbe in plus, parintele Nicolae Iovan vede in asta o minune. Nu-si poate explica nici de ce a venit in sat si nici de ce a ramas in acest loc vitregit si extrem de sarac. Stie doar ca, vazand biserica ruinata si cimitirul ravasit de lama buldozerului, a vrut sa plece. A fost suficient sa o cunoasca pe mama Zamfira si pe batranii care il asteptau tacuti in ulita, pentru a se razgandi. Oamenii aceia aveau nevoie de el. Aveau nevoie de sfatul si de slujbele lui. Apoi, s-a intamplat ceva cu icoana Sfantului Nicolae din Biserica, care nu numai ca i-a citit gandul, poruncindu-i in duh „Aici sa ramai”, dar a inceput sa savarseasca pe data cateva minuni: l-a vadit pe cel care furase cristelnita de botez si, nu in ultimul rand, a salvat satul de la o seceta cumplita. Cu icoana Sfantului in fruntea procesiunii, parintele a iesit pe ogoarele oamenilor. Seara, cerul s-a acoperit de nori. Sapte zile a plouat si s-a facut in acel an roada bogata, cum rar s-a intamplat la Bitina. „Semnele si forta ce iradia in jurul icoanei m-au facut sa cercetez mai atent istoria bisericii si a satului”, povesteste parintele Iovan. „Cu uimire, am descoperit ca, inca din vechime, icoana era socotita facatoare de minuni, fiind singurul chivot gasit intreg in ruinele bisericii la anul 1802. Am mai descoperit, de asemenea, povestea stolnicului Nicolae Creteanu, care, tanar si neastamparat, toca banii familiei de-a lungul si de-a latul Europei, in cazinouri si aventuri galante. Ar fi luat cu totul drumul pierzaniei, daca in conacul de la Bitina nu ar fi visat trei nopti la rand icoana Sfantului Nicolae, poruncindu-i fara incetare: .” Nestiind de nici o biserica pe mosia sa, stolnicul va cauta si tot prin semn dumnezeiesc va gasi, acoperita de iarba si buruieni, fundatia vechii biserici, iar in adanc, la cativa metri: icoana Sfantului neatinsa de umezeala sau de vreme. De acord cu satenii, stolnicul s-a apucat sa ridice sfantul lacas din caramida turceasca si acoperis alamit, cu braie de piatra si alte ornamente brancovenesti, dar biserica nu a mai putut fi sfintita pentru ca, in trufia lui, boierul s-a certat cu satenii, pretinzand ca in pisanie sa fie trecut doar numele sau. Asa se face ca pisania a ramas incompleta pana in zilele noastre, cum lesne se poate citi pe zidul bisericii: „In anul 1859, mai 18, s-a ridicat din temelie acest sfant lacas, cu hramul Sf. Nicolae si Adormirea Maicii Domnului prin zelul si cheltuiala…”. Suparat si cu inima invartosata, stolnicul s-a razbunat pe sateni, transformand biserica in magazie de grane si, cine stie cat timp ar fi stat asa, daca afacerile boierului nu ar fi mers din rau in mai rau si Sfantul Nicolae nu l-ar fi cautat din nou in vis, spunandu-i: „Savarseste biserica si iti va fi bine”.

Multe ar putea povesti parintele Iovan: despre cum Sfantul Nicolae l-a salvat dintr-un cumplit accident de masina, cum i-a adus la poarta bisericii doua camioane cu balast si var, cum o credincioasa de la biserica Baleanu din Bucuresti l-a oprit pe strada si i-a oferit, fara sa-l cunoasca, olanele necesare acoperisului. Din toate, cea mai mare minune ramane insa faptul ca satul Bitina a ramas neatins. In noiembrie 1989, in pragul iernii, sosise deja la Primarie ultimul ordin de evacuare. Ca sa arate ca nu glumesc, activistii de partid au deconectat satul de la reteaua de electricitate si un buldozer se pregatea sa demoleze biserica. Doar voia lui Dumnezeu si oamenii care au inconjurat zidurile cu lumanari in mana aveau sa opreasca nenorocirea. Pana la urma, activistii au plecat, zambind de naivitatea taranilor. Primavara, buldozerele trebuia sa rada intregul sat. Pana la ultima casa. Dar in decembrie, istoria s-a schimbat.

Din 98, de cand e paroh in sat, parintele Iovan nu are decat un singur gand: sa refaca biserica. E ca o obsesie, ca o porunca venita de sus. E de datoria lui sa le ofere satenilor singura alinare pe care poate sa le-o dea: un loc curat de rugaciune. Om cu doua facultati (Academia Militara si Teologia), parintele ar putea oricand sa se mute, sa-si gaseasca o parohie mai avuta si fara probleme. Sincer si fara umbra de ascunzis, se mira si el. Nu intelege de ce s-a atasat sufleteste atat de mult de Bitina. E un sentiment care il depaseste. E o forta spirituala teribila a acestui loc, care vine probabil din strafundurile istoriei, din vecinatatea unui triunghi mistic ce deseneaza nevazut o vatra de straveche credinta ortodoxa, cu sihastriile din Gruiu-Dridu si, spre rasarit, cu Manastirile Balaciu si Piscu Crasani, si toate legendele barbatilor calugari daci, ucenici monoteisti ai lui Zamolxe, rugatori si taumaturgi vestiti in toata lumea, vindecatori ai trupului bolnav prin vindecarea sufletului si a mintii de pornirile cele rele si gandurile necurate. Desi campurile Bitinei sunt aride si parjolite de vipia nemiloasa a Baraganului, pentru parintele totul (dealurile, salba de lacuri, liziera de salcami, chiar curtile pravalite ale oamenilor) e frumos, incantator, incarcat de mister si volatile parfumuri. „La Bitina, traiesc ca intr-un clopot magic si protector. Nici nu ma gandesc sa plec de aici”, repeta parintele de mai multe ori, dupa care intra in casele oamenilor, la nea Iancu Jilaveanu, la Gheorghe Giuvala, la Codin sau Ristea, la Manole si Bicu lui Cioaca si, abia la sfarsit, o striga pe mama Zamfira (febletea lui) si femeia apare din gradina cu parul despletit si mainile negre de glod, aproape ca plange, e peste poate de emotionata. „Doamne, ce bucurie”, zice ea. „Parca mi-a batut Hristos la poarta.” Mama Zamfira abia mai merge. Isi cere iertare ca a lipsit de la Sfanta Liturghie si parintele zambeste – stie ca batrana cunoaste pe de rost tipicul slujbei si isi savarseste singura, asa cum a facut vreme de 20 de ani, Liturghia sufletului, cu lumanarile aprinse si un bob de tamaie arzand la icoana.

La Bitina, ziua e pe sfarsite si „soarele sfinteste”, cum spun taranii pe aici. Cateva ore, inainte de culcare, nu ies ca altii la poarta, ci se aduna in fata bisericii. Aici discuta, afla noutati sau comenteaza noile afaceri ale privatizatului care a pus mana pe lac si pe o parte din terenul parohial. In tot acest timp, biserica pare sa-i vegheze usor, pravalita pe o parte, coscovita, cu varul jupuit pana la caramida si o clopotnita inestetica, acoperita provizoriu cu tabla. E batrana si uitata de lume, ca si cele 48 de familii care au mai ramas in Bitina.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Cum se cuvine a cânta minunile tale?

Posted on Ianuarie 8, 2009. Filed under: ajutor, ajutor la operatii, minune, vindecare | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

sf-nicolae-18In anul 1988 am fost internată în spital cu crize puternice. Trebuia să fiu urgent operată. Soţul meu s-a dus la Catedrala Sfântul Nicolae să se roage Sfinţilor Nicolae, Făcătorul de minuni, şi Pantelimon pentru însănătoşirea mea. Trebuie să spun că pe atunci încă nu eram botezată, la biserică mergeam rar, slujbele nu le înţelegeam si mă adresam lui Dumnezeu numai după ajutor. In ajunul operaţiei, m-am rugat în gând Domnului nostru Iisus Hristos, promiţându-I că, dacă voi rămâne în viaţă, mă voi boteza. M-am rugat şi Sfinţilor Nicolae şi Pantelimon şi – o, minune! – operaţia dificilă, care a durat câteva ore, a reuşit. M-am însănătoşit repede, fără să fi avut vreo complicaţie. După ce m-am externat, m-am botezat în Catedrala Sfântul Nicolae. Slavă si mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos, Sfinţilor Nicolae si Pantelimon!

Fiica mea suferea mult din cauză că nu avea copii. Cu credinţă şi cu nădejde m-am adresat din nou Sfântului Nicolae. Mă rugam în faţa icoanei sale făcătoare de minuni din catedrală. Peste un an s-a născut fiul ei şi nepotul meu cel mult dorit. Slavă Domnului şi sfinţilor Săi!

Al treilea ajutor l-am primit nu demult. Imi place foarte mult marea, însă întotdeauna mi-a fost frică să mă îndepărtez de mal. De data aceasta marea era liniştită şi, mustrându-mă pentru frica mea, am chemat în ajutor îngerul Păzitor şi m-am îndepărtat destul de mult de mal. Imediat am auzit cum cineva mi-a poruncit: „Întoarce-te!” In jurul meu nu era nimeni şi eu m-am îndreptat încet spre mal.

A început fluxul. Valurile mă duceau spre mal din ce în ce mai repede. Mă bucuram de ajutorul lor când, deodată, aproape de mal, ele au început să mă acopere. Nu reuşeam să mai trag aer în piept şi nu ajungeam cu picioarele la fundul apei. Am înţeles că mai am încă puţin şi mă înec. De teamă că s-ar putea să mor nespovedită şi neîmpărtăşită, am început să mă rog lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. De data aceasta valurile au încetat să mă mai acopere. Încercând din răsputeri să-mi amintesc numele sfântului care îi ajută pe cei aflaţi în primejdie pe mare, mi-am spus: „Sfinte Nicolae, Ajută-mă, dă-mi putere să strig după ajutor, potoleşte valurile!” Şi minunea s-a întâmplat! Am putut striga. Am fost salvată! Totul s-a petrecut în doar câteva minute. Slavă şi mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, şi Sfântului înger Păzitor!

Când am o greutate pe suflet, mă rog, citesc acatiste şi canoane. Gândurile, inima şi sufletul mi se liniştesc, bucuria mi se aşterne în suflet şi dobândesc puterea de a rezista în continuare.

Tamara,

oraşul Sankt- Petersburg

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Sfantul Nicolae si Mihai Viteazul

Posted on Ianuarie 4, 2009. Filed under: Biserica Sf. Gheorghe Nou, minune | Etichete:, , , |

Sursa: Blogul lui Mircea

O racla cu sfinte moaste in care afla mâna dreapta a Sfantului Ierarh Nicolae se gaseste la Biserica „Sfantul Gheorghe Nou” inca din anul 1597. Se spune ca mâna Sfantului Nicolae a fost trimisa de catre Cardinalul de Bari direct lui Mihai Viteazul, printr-un pelerin roman bogat, pentru vitejia domnitorului in lupta de aparare a crestinatatii. La timpul respectiv, Cardinalul de Bari a dat particele din moastele Sfantului Nicolae la toate popoarele crestine.

In Biserica „Sfantul Gheorghe Nou se afla si mormintele domnitorului Constantin Brancoveanu, martirizat de turci in anul 1714, si al sotiei sale Maria,  o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului,  o icoana facatoare de minuni a  Sfintei Cuvioase Parascheva, ce a apartinut Bisericii Sfanta Vineri-Herasca, precum si un vesmant al Sfintei Cuvioase Parascheva.

Se stie ca Mihai Viteazul avea mare evlavie la Sfantul Nicolae si, pe vremea cand era ban al Craiovei, fiind condamnat la moarte de catre Alexandru cel Rau, a scapat cu viata printr-o minune a Sfantului Nicolae. In drum spre locul executiei, Mihai Viteazul a cerut voie garzilor sa intre in Biserica Alba – Postavari (demolata in martie 1984) pentru a inalta o ultima rugaciune. S-a rugat la icoana Sfantului Nicolae, caruia i-a fagaduit ca ii va construi o manastire in apropiere, daca ii va salva viata. Sfantul i-a ascultat rugaciunea si, cand Mihai a ajuns la locul executiei, calaul inspaimantat de chipul maret al banului Craiovei, a scapat securea din mâna si a fugit. Dupa acest moment, Mihai a jurat cu 12 boieri inaintea lui Alexandru Voda ca nu este fecior de domn si asa a scapat cu viata.  Dupa ce a ajuns domnitor, Mihai Viteazul si-a tinut fagaduiala facuta la icoana Sfantului Nicolae si a ctitorit Manastirea Mihai Voda, cu hramul Sfantul Nicolae. In timpul regimului comunist, manastirea a fost propusa pentru demolare si s-a reusit salvarea doar a bisericii si a clopotnitei, care au fost translatate in anul 1985 pe Strada Sapientei nr.4, in sectorul 5, in apropierea Splaiului Independentei si a Parcului Izvor. Biserica a fost redeschisa credinciosilor in anul 1994.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Visul

Posted on Ianuarie 1, 2009. Filed under: minune, palma Sf Nicolae | Etichete:, , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Pe când eram directorul unei case de cultură, am fost invitat într-un an să petrec Revelionul la restaurant. Deşi era în Postul Crăciunului [nota: calendarul vechi], m-au ispitit banii propuşi şi am căzut de acord. In ajunul petrecerii am avut un vis. In biserica noastră se află moaştele Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Toţi cei prezenţi în biserică se apropiau şi le sărutau. A venit şi rândul meu. Dar atunci când am vrut să sărut moaştele, Sfântul Nicolae s-a ridicat, m-a împins la o parte şi a început să mă certe în faţa tuturor.

De ruşine şi de frică, m-am trezit si mult timp nu am putut să adorm. Mă rugam şi plângeam, însă nu mi-am schimbat hotărârea. Nu voiam să ratez şansa de a câştiga jumătate din salariu într-o singură seară. Mult timp sentimentul de frică şi ruşine nu m-a părăsit. Din cauza lui am avut şi alte necazuri, căci nu poţi rămâne curat în timp ce te scalzi într-o băltoacă.

Toţi banii câştigaţi au mers pentru medicamentele fiicei mele, care s-a îmbolnăvit din senin. Eram disperat, fiind conştient de păcatul meu. Nişte oameni cu suflet bun mi-au dat o iconiţă şi viaţa sfântului. Pe icoană era exact chipul sfântului din visul meu. In fiecare zi îi cer iertare sfântului pentru că îi port cu nevrednicie numele, îi cer ajutorul şi ocrotirea. Şi ştiu ca, deşi sunt păcătos, plăcutul lui Dumnezeu nu mă va lăsa să pier.

Nicolae Ivanenko,

oraşul Velelka, regiunea Minsk

Belarus

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...