minune

Bătaia în geam

Posted on Martie 26, 2009. Filed under: minune, vindecare | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

S-a întâmplat la începutul războiului, într-un orăşel de lângă Moscova, Balaşih. In familia Soloviov erau patru copii. Iarna, mama s-a îmbolnăvit grav, era pe moarte. Fiica ei de zece ani, Parascheva, stătea la geam şi plângea. Deodată ea a auzit o bătaie în geam. Parascheva a şters uşor cu degetul un colţ din geamul îngheţat şi a văzut un bătrân care avea peste umăr o panglică. El i-a spus:

– Fetiţo, nu plânge! Mama ta nu va muri.

Parascheva s-a liniştit şi s-a dus să le povestească vecinilor întâmplarea.

– Mama nu va muri. Mi-a spus un bătrân.

– Care bătrân?

– Cel care a bătut la noi în geam. Avea o panglică pe umăr. El mi-a spus că mama nu va muri.

I-au arătat câteva icoane. Intr-una din ele l-a recunoscut pe Sfântul Nicolae, care era înfăţişat cu omofor şi cu Evanghelia în mână.

Vinogradova,

Oraşul Lipeîk

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 8 so far )

Lecţia

Posted on Martie 19, 2009. Filed under: minune, palma Sf Nicolae | Etichete:, |


Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Când în Kaliningrad s-a târnosit o nouă biserică în cinstea Mântuitorului Hristos, eu m-am dus la prima slujbă. La pangar atenţia mi-a fost atrasă de o icoană a Sfântului Nicolae. Tot drumul spre casă mă încălzea sentimentul de evlavie pentru noua icoană. Când însă am intrat cu ea în casă, fiica mea a luat icoana în mâini şi imediat a dat-o la o parte cu dispreţ, spunând: „De ce ai mai cumpărat-o? Şi aşa ai prea multe icoane şi mai spui că nu ai bani nici măcar de pâine!” Cu durere în suflet, i-am răspuns: „Eu nu-ţi impun să crezi. Dar despre Dumnezeu şi icoane te rog să nu vorbeşti niciodată urât. Nu judeca ceea ce nu ştii!” Câteva ore mai târziu, maşina în care se afla ea a avut un accident. Dintre pasagerii celor două maşini care s-au ciocnit, doar ea a suferit; ceilalţi s-au ales numai cu o sperietură, pe când fiica mea avea fractură de bazin, o puternică comoţie cerebrală, răni la cap, la faţă, la mâini şi la picioare. I-am spus că toate acestea i-au fost date ca o lecţie pentru atitudinea ei neserioasă faţă de icoane şi credinţă. M-am rugat Sfântului Nicolae pentru iertarea şi însănătoşirea ei. In prezent, fiica mea este sănătoasă. Din păcate, ea nu a ajuns încă la o credinţă fermă, deşi nu mai are nici-o îndoială.

Liubovi Nikitina,

Oraşul Kaliningrad

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Duşmanul nu a putut trece

Posted on Martie 12, 2009. Filed under: minune, ocrotire | Etichete:, |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

In timpul blocadei Leningradului, Mitropolitul Alexie, viitorul Patriarh, a avut o vedenie cu Sfântul Nicolae, care i-a grăit: „Este bine să veniţi după ajutor la mine, dar cel mai bine este să n-o uitaţi pe Maica Domnului!”

Găsind un loc retras în Catedrala Sfântului Nicolae, împreună cu marea nevoitoare, schimonahia Maria, el săvârşea rugăciuni, nădăjduind că Maica Domnului Grabnic Ajutătoarea şi Sfântul Nicolae (în catedrală se găseau icoanele lor făcătoare de minuni) nu vor permite ca duşmanul să intre în oraş.

Duşmanul nu a intrat în oraş. Mai mult decât atât: el nu a putut înainta mai departe în Rusia.

Schiegumenul Savva (+1980)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Călăuza

Posted on Februarie 26, 2009. Filed under: minune, ocrotitorul celor intemnitati | Etichete:, , |

„Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Mama era o femeie bătrână şi oarbă, însă în curtea ei se mişca singură, fără niciun ajutor. Imaginaţi-vă un sat de lângă Moscova. Intr-o seară ea a ieşit din ogradă să ducă gunoiul şi s-a rătăcit. Nu putea nicidecum să găsească drumul înapoi spre casă. A tot umblat, dar fără nici un rezultat: nu găsea nici drumul, nici poarta. Se făcuse târziu. Pe drum nu era nimeni. Mama a început să se roage Sfântului Nicolae. Deodată a simţit cum cineva a apucat-o de mână. Ea nu s-a opus, bănuind cine ar putea fi. El a adus-o până acasă. Mama s-a oprit, a pipăit portiţa şi a intrat în curte, iar călăuza a dispărut.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Învățătura duhovnicească

Posted on Februarie 22, 2009. Filed under: ajutor la invatatura, minune | Etichete:, , , |

la scoala

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

In anul 1993 terminam clasa a IX-a şi trebuia să susţin examen la biologie. Invăţam atât de mult, încât am făcut o criză de nervi: am strigat la mama şi am ieşit din casa. Ca unul ce şi-a pierdut minţile, mă grăbeam să ies din oraş. In jurul meu era doar pădure, iar eu continuam să merg mai departe, neconştientizând ce fac. Tot în acelaşi moment, mama se ruga cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu şi Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni – ajutătorul călătorilor şi ocrotitorul rătăciţilor şi al celor aflaţi în primejdie. In momentul când a rostit rugăciunea, o putere nevăzută m-a oprit. Ceaţa s-a risipit din faţa ochilor mei. M-am îngrozit de ceea ce am făcut şi îmi părea foarte rău. Pe drumul pustiu mi-a ieşit un motociclist, care m-a dus până acasă. După aceea, mult timp îi ceream iertare mamei pentru fapta mea.

Serghie,

Oraşul Mirnâi

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Ocrotirea sfântului

Posted on Februarie 5, 2009. Filed under: Aratari ale Sf. Nicolae, minune, ocrotire | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

sf-nicolae-03Nu departe de satul nostru se află satul Nikolskoe, cu Biserica Sfântul Nicolae. In ea se slujeşte şi astăzi – este mare, frumoasă şi plină de har, deşi a fost construită cu mulţi ani în urmă. Bătrânii spun că în vremurile grele, când se dărâmau bisericile, un om a vrut să dea jos crucea de pe biserica satului. A urcat până la turlă, dar acolo stătea un bătrân. „De ce ai urcat?”, l-a întrebat el. Omul şi-a dat seama că acesta era Sfântul Nicolae şi, speriat, a coborât. De biserică nimeni nu s-a mai atins.

Tatiana Avdeeva,

satul Bobiakova, regiunea Voronej

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Minuni pe pământul Estoniei

Posted on Februarie 1, 2009. Filed under: minune, vindecare | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

sf-Nicolae-07Multe locaşuri dumnezeieşti sunt pe pământul Rusiei şi nu puţine dintre ele sunt închinate plăcutului lui Dumnezeu, Sfântului Nicolae. Astfel de locaşuri există şi pe pământul estonian. Iată un mic paraclis, făcut din cărămidă în locul altuia mai vechi cu o sută de ani. El stă în drumul care duce spre lacul Ciudskoe, la poalele muntelui Bogorodiţkaia, pe care se înalţă măreaţă, cu turlele şi crucile de aur, mănăstirea de maici Piuhtiţk.

Pierdut printre tufişuri, paraclisul ne descoperă albul pereţilor săi la o cotitură de drum şi se ascunde din nou de ochii lumii, ca o fata morgana.

Odinioară aici era casa în care locuia, împreună cu familia sa, estonianul Soareş, iar alături era satul numit Sompa. Intr-o zi satul a ars şi cu el a ars şi casa lui Soareş. Şi, după cum spun legenda si letopiseţul mănăstirii Piuhtiţk, acest ţăran a început să-şi construiască o nouă casă.

Chiar în acea perioadă i-a apărut în vis lui Soareş Sfântul lui Dumnezeu, Nicolae, care i-a poruncit să coboare în fântână şi să scoată de acolo chipul său sfânt, spunându-i: „Tu îţi faci casă, ai un acoperiş deasupra ta, iar eu iată de cât timp mă aflu în fântâna ta murdară!”

Speriat de vedenie, Soareş îndeplini numaidecât porunca sfântului, scoţând din fântână icoana, însă cum ajunsese ea acolo, a rămas o taină. Se pare că aşa a trebuit să se întâmple, pentru proslăvirea Sfântului Nicolae pe acest pământ. După acest eveniment minunat, Soareş  împreună cu toată familia au îmbrăţişat credinţa ortodoxă, iar pe locul acesta, mai târziu, a fost ridicat un paraclis din lemn. Icoana a fost împodobită cu o ferecătură de argint şi în prezent se află în mănăstire, în altarul lateral închinat Sfântului Nicolae, din Catedrala Adormirii Maicii Domnului.

In fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, la paraclis şi în faţa lui se adună maicile şi pelerinii şi se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, iar apoi se citeşte acatistul ierarhului. Nu doar paraclisul, ci şi biserica mare de lemn a Sfântului Nicolae, care se află în mijlocul cimitirului mănăstiresc, cu vârful ascuţit al clopotniţei, arată călătorilor obosiţi cărarea ce duce la izvorul dătător de viaţă. Până în ziua de azi dăinuie în inimile oamenilor dragostea pentru plăcutul lui Dumnezeu, care face minuni, dând ajutor oamenilor. El nu face diferenţe între popoare, ci îi iubeşte şi are milă de toţi.

Astfel, nu demult s-a îmbolnăvit estoniana Vivi, care locuieşte nu departe de mănăstire. Toţi, deopotrivă ruşi şi estonieni, o cunoşteau pe această femeie muncitoare şi se străduiau s-o ajute fiecare cu ce putea. Vivi credea că, după moartea neaşteptată a soţului, i-au cedat nervii şi de aceea o durea inima. Işi făcea griji pentru copii: trebuia să-i crească, să-i educe şi să-i trimită în lume. Vivi lua medicamente pentru inimă, însă starea generală a sănătăţii ei era din ce în ce mai proastă.

Intr-o noapte, fiind aproape adormită, i-a apărut Sfântul Nicolae sub  înfăţişarea unui bătrân venerabil, care i-a spus: „Roaba Domnului, tu ai cancer la sân!” Dimineaţa, îngrijorată şi răvăşită, a plecat la policlinica orăşenească, pentru o consultaţie la medicul oncolog. Medicul a confirmat diagnosticul Sfântului Nicolae şi i-a propus să o opereze urgent, fapt care ar putea-o salva, întrucât boala era în fază incipientă.

Vivi a fost operată şi s-a vindecat. A ieşit din spital sănătoasă, vioaie şi cu credinţă în minunile sfântului. Ea a primit credinţa ortodoxă, trăieşte şi munceste întru slava Domnului. Dumnezeu a ajutat-o să-şi educe copiii şi ea se bucură şi-I mulţumeşte Lui şi plăcutului Său, Sfântul Nicolae, pentru marea milă.

Protodiacon Boris Murtazov,

Oraşul Peciorî

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Bunicul cu barbă albă

Posted on Ianuarie 22, 2009. Filed under: Aratari ale Sf. Nicolae, minune, vindecare | Etichete:, , , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Sf. NicolaeAveam cinci ani când, în timpul somnului, m-am speriat şi din această cauză m-am îmbolnăvit. Aveam adesea crize şi dureri mari de cap. Odată, în timpul războiului, când tocmai îmi reveneam după o astfel de criză, în faţă mi-a apărut un bătrân cu barbă albă:

– Ce s-a întâmplat, drăguţă, nu cumva eşti bolnavă?

– Cine eşti, bunicule? l-am întrebat eu.

– Sunt Nicolae, Făcătorul de minuni. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi nu vei mai fi bolnavă.

Bătrânul a dispărut, iar eu am chemat-o pe mama şi i-am povestit ce mi s-a întâmplat. Ea m-a pus să-i jur că voi merge la biserică. Dar era război şi ne aflam sub ocupaţia nemţilor.

După război m-am căsătorit, însă nu aveam copii. Când a fost eliberat oraşul Petrozavodsk, m-am dus la biserică, am plătit o slujbă cu Acatistul Sfântului Nicolae, am aprins o lumânare şi am împodobit icoana sfântului cu un ştergar.

După slujbă m-am dus la o prietenă şi m-am culcat puţin. Din nou mi-a apărut în somn bătrânul cu barbă albă:

– Ei, drăguţă, acum eşti sănătoasă. Continuă să faci cum ai făcut azi. Iar cine te va obijdui, va suferi toată viaţa lui. Tu să nu cerţi pe nimeni, ci doar să spui: „Doamne, miluieşte-i pe cei ce mă urăsc”.

De atunci nu l-am mai văzut. M-am însănătoşit. Am cinci copii: patru băieţi şi o fată.

N. G. Paikaceva

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Duşmanii Bisericii

Posted on Ianuarie 18, 2009. Filed under: minune, palma Sf Nicolae | Etichete:, , |

„Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Până la sfârşitul anilor ’50 la noi se slujea în Biserica Sfântul Nicolae. Încă înainte de a fi dărâmată, un oarecare Iastrebov a tras cu arma în crucile bisericii. Peste câteva zile a nimerit sub roţile unei căruţe şi a rămas fără picioare. Striga de durere, dar mulţi din cei care erau de faţă în momentul accidentului nu s-au putut apropia de el. O putere nevăzută îi oprea. Nici soţia lui nu a putut face nimic ca să-l salveze. El a rămas acolo, sub roţi, mult timp. Intr-un târziu a fost totuşi scos, dar picioarele i-au rămas ţepene până la sfârşitul vieţii. A trăit puţin. Până azi mulţi săteni îşi amintesc despre aceasta întâmplare. Nu au murit de moarte bună nici cei care au participat la dărâmarea bisericii.

Viaceslav,

regiunea Ivanovo

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Bitina, biserica de la capatul lumii

Posted on Ianuarie 15, 2009. Filed under: Biserica Sf. Nicolae din Bitina, icoana facatoare de minuni a Sf. Nicolae, icoana Sf. Nicolae, icoane facatoare de minuni, minune | Etichete:, , , |

Sorin Preda
Sursa: Ziarul Lumina

La Bitina, nu departe de Urziceni, e seceta mare. Batrana si slaba ca o umbra, mama Zamfira se opreste in dreptul bisericii cu acoperisul carpit si peretii decojiti pana la caramida. Nu trece de gardul potopit de buruieni si tufisuri uscate. Sta nemiscata si se roaga din colbul drumului. Apoi ofteaza, isi face cruce mare pana in pamant si rosteste soptit, cu mare tremur: „Doamne, cum curg lacrimile mele pe obraz, asa fa sa curga si ploaia pe ogoarele noastre”.

Pentru batranii din Bitina, biserica e un fel de zid al plangerii. De 20 de ani (cam de cand Ceausescu a hotarat stramutarea satului si construirea unui baraj pe raul Colceag), oamenii au continuat sa se adune in fata bisericii inchise cu lacate si drugi de fier, spunandu-si unii altora pasurile si vorbind in gand cu Dumnezeu. Amenintati in fel si chip, fara preot si chiar fara cimitir (deja excavat de buldozerele santierului), unii nu au rezistat, mutandu-se – care la Movilita, care la Bucuresti. Mama Zamfira, dimpreuna cu alte cateva familii, a ramas in Bitina. Tot ea a pastrat cheile bisericii pe care o deschidea cand si cand, aprinzand o lumanare la altar si rostind rugaciunile invatate pe de rost: Doxologia Mare, parti din Sfanta Liturghie si ceva Psalmi.

Vreme de 20 de ani, batranii din Bitina nu au avut nici duminici, nici sarbatori. Pentru slujba de inmormantare mergeau in satul vecin, iar spovedania o faceau ca mama Zamfira: la copacul din fata casei sau noaptea, sub cerul spuzit cu stele. Gradinari indaratnici n-au vrut sa-si paraseasca batatura si mai ales mortii ingropati sub niste cruci ciudate, de felurite marimi, chiar in curtea bisericii. Cand in sat au aparut militienii si masinile santierului, nea Iancu Jilaveanu si-a daramat singur casa. A petrecut o sufa de-a latul peretelui si, scotand-o pe fereastra, a tras-o cu doi cai zdraveni. Dupa ce casa lui cea mandra s-a pravalit, nea Iancu a ramas in curte, dormind intr-o magazie. Era ca o sfidare suprema. Chiar daca voiau, comunistii nu mai aveau ce darama. El oricum nu pleca de acolo. La bloc n-ar fi stat nici mort. I se parea aiurea sa traiasca nas in nas cu altii si „sa suie vaca cu liftul”. Acum, ii pare rau. La 80 de ani, nu mai e in putere. Nu are nici bani si nici forta sa mai ridice o casa din temelii. Cu o pensie C.A.P. de 300.000 lei, continua sa traiasca in chichineata lui, bucuros totusi ca satul nu s-a pustiit cu totul si ca razvratirea lui tacuta a dat si altora curaj si exemplu. Daca il intrebi de ce nu se muta la oras, la fiii sai, te priveste nedumerit si-ti raspunde ca la Bitina e locul si biserica lui, ca nicaieri nu e mai bine ca acasa, langa amintirile si mortii tai, adaugand apoi cu intelepciunea varstei pe care o are: „Cine isi uita mortii inseamna ca nu a meritat sa traiasca”.

Dupa 20 de ani, in biserica din Bitina s-au reaprins candelele de la icoane. Fara alte vorbe in plus, parintele Nicolae Iovan vede in asta o minune. Nu-si poate explica nici de ce a venit in sat si nici de ce a ramas in acest loc vitregit si extrem de sarac. Stie doar ca, vazand biserica ruinata si cimitirul ravasit de lama buldozerului, a vrut sa plece. A fost suficient sa o cunoasca pe mama Zamfira si pe batranii care il asteptau tacuti in ulita, pentru a se razgandi. Oamenii aceia aveau nevoie de el. Aveau nevoie de sfatul si de slujbele lui. Apoi, s-a intamplat ceva cu icoana Sfantului Nicolae din Biserica, care nu numai ca i-a citit gandul, poruncindu-i in duh „Aici sa ramai”, dar a inceput sa savarseasca pe data cateva minuni: l-a vadit pe cel care furase cristelnita de botez si, nu in ultimul rand, a salvat satul de la o seceta cumplita. Cu icoana Sfantului in fruntea procesiunii, parintele a iesit pe ogoarele oamenilor. Seara, cerul s-a acoperit de nori. Sapte zile a plouat si s-a facut in acel an roada bogata, cum rar s-a intamplat la Bitina. „Semnele si forta ce iradia in jurul icoanei m-au facut sa cercetez mai atent istoria bisericii si a satului”, povesteste parintele Iovan. „Cu uimire, am descoperit ca, inca din vechime, icoana era socotita facatoare de minuni, fiind singurul chivot gasit intreg in ruinele bisericii la anul 1802. Am mai descoperit, de asemenea, povestea stolnicului Nicolae Creteanu, care, tanar si neastamparat, toca banii familiei de-a lungul si de-a latul Europei, in cazinouri si aventuri galante. Ar fi luat cu totul drumul pierzaniei, daca in conacul de la Bitina nu ar fi visat trei nopti la rand icoana Sfantului Nicolae, poruncindu-i fara incetare: .” Nestiind de nici o biserica pe mosia sa, stolnicul va cauta si tot prin semn dumnezeiesc va gasi, acoperita de iarba si buruieni, fundatia vechii biserici, iar in adanc, la cativa metri: icoana Sfantului neatinsa de umezeala sau de vreme. De acord cu satenii, stolnicul s-a apucat sa ridice sfantul lacas din caramida turceasca si acoperis alamit, cu braie de piatra si alte ornamente brancovenesti, dar biserica nu a mai putut fi sfintita pentru ca, in trufia lui, boierul s-a certat cu satenii, pretinzand ca in pisanie sa fie trecut doar numele sau. Asa se face ca pisania a ramas incompleta pana in zilele noastre, cum lesne se poate citi pe zidul bisericii: „In anul 1859, mai 18, s-a ridicat din temelie acest sfant lacas, cu hramul Sf. Nicolae si Adormirea Maicii Domnului prin zelul si cheltuiala…”. Suparat si cu inima invartosata, stolnicul s-a razbunat pe sateni, transformand biserica in magazie de grane si, cine stie cat timp ar fi stat asa, daca afacerile boierului nu ar fi mers din rau in mai rau si Sfantul Nicolae nu l-ar fi cautat din nou in vis, spunandu-i: „Savarseste biserica si iti va fi bine”.

Multe ar putea povesti parintele Iovan: despre cum Sfantul Nicolae l-a salvat dintr-un cumplit accident de masina, cum i-a adus la poarta bisericii doua camioane cu balast si var, cum o credincioasa de la biserica Baleanu din Bucuresti l-a oprit pe strada si i-a oferit, fara sa-l cunoasca, olanele necesare acoperisului. Din toate, cea mai mare minune ramane insa faptul ca satul Bitina a ramas neatins. In noiembrie 1989, in pragul iernii, sosise deja la Primarie ultimul ordin de evacuare. Ca sa arate ca nu glumesc, activistii de partid au deconectat satul de la reteaua de electricitate si un buldozer se pregatea sa demoleze biserica. Doar voia lui Dumnezeu si oamenii care au inconjurat zidurile cu lumanari in mana aveau sa opreasca nenorocirea. Pana la urma, activistii au plecat, zambind de naivitatea taranilor. Primavara, buldozerele trebuia sa rada intregul sat. Pana la ultima casa. Dar in decembrie, istoria s-a schimbat.

Din 98, de cand e paroh in sat, parintele Iovan nu are decat un singur gand: sa refaca biserica. E ca o obsesie, ca o porunca venita de sus. E de datoria lui sa le ofere satenilor singura alinare pe care poate sa le-o dea: un loc curat de rugaciune. Om cu doua facultati (Academia Militara si Teologia), parintele ar putea oricand sa se mute, sa-si gaseasca o parohie mai avuta si fara probleme. Sincer si fara umbra de ascunzis, se mira si el. Nu intelege de ce s-a atasat sufleteste atat de mult de Bitina. E un sentiment care il depaseste. E o forta spirituala teribila a acestui loc, care vine probabil din strafundurile istoriei, din vecinatatea unui triunghi mistic ce deseneaza nevazut o vatra de straveche credinta ortodoxa, cu sihastriile din Gruiu-Dridu si, spre rasarit, cu Manastirile Balaciu si Piscu Crasani, si toate legendele barbatilor calugari daci, ucenici monoteisti ai lui Zamolxe, rugatori si taumaturgi vestiti in toata lumea, vindecatori ai trupului bolnav prin vindecarea sufletului si a mintii de pornirile cele rele si gandurile necurate. Desi campurile Bitinei sunt aride si parjolite de vipia nemiloasa a Baraganului, pentru parintele totul (dealurile, salba de lacuri, liziera de salcami, chiar curtile pravalite ale oamenilor) e frumos, incantator, incarcat de mister si volatile parfumuri. „La Bitina, traiesc ca intr-un clopot magic si protector. Nici nu ma gandesc sa plec de aici”, repeta parintele de mai multe ori, dupa care intra in casele oamenilor, la nea Iancu Jilaveanu, la Gheorghe Giuvala, la Codin sau Ristea, la Manole si Bicu lui Cioaca si, abia la sfarsit, o striga pe mama Zamfira (febletea lui) si femeia apare din gradina cu parul despletit si mainile negre de glod, aproape ca plange, e peste poate de emotionata. „Doamne, ce bucurie”, zice ea. „Parca mi-a batut Hristos la poarta.” Mama Zamfira abia mai merge. Isi cere iertare ca a lipsit de la Sfanta Liturghie si parintele zambeste – stie ca batrana cunoaste pe de rost tipicul slujbei si isi savarseste singura, asa cum a facut vreme de 20 de ani, Liturghia sufletului, cu lumanarile aprinse si un bob de tamaie arzand la icoana.

La Bitina, ziua e pe sfarsite si „soarele sfinteste”, cum spun taranii pe aici. Cateva ore, inainte de culcare, nu ies ca altii la poarta, ci se aduna in fata bisericii. Aici discuta, afla noutati sau comenteaza noile afaceri ale privatizatului care a pus mana pe lac si pe o parte din terenul parohial. In tot acest timp, biserica pare sa-i vegheze usor, pravalita pe o parte, coscovita, cu varul jupuit pana la caramida si o clopotnita inestetica, acoperita provizoriu cu tabla. E batrana si uitata de lume, ca si cele 48 de familii care au mai ramas in Bitina.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

« Intrări anterioare

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...