viata Sf. Nicolae

Selecție de cărți despre Sf. Nicolae

Posted on Februarie 8, 2009. Filed under: carti despre Sf. Nicolae, viata Sf. Nicolae | Etichete:, |

Bruno, M.T. 1985. San Nicola nelle fonti narrative greche, Bari.

Cioffari, G.S. 1980. La Legenda di Kiev. Slovo o pereneseni moscej Sv. Nikolaia. Bari, English translation and notes by the author.

Desartovici, L.S.Viața si minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți si bunici. Editura Sophia, București.

Istrati, Diac. Dr. Ioan Valentin. 2007. „Sfântul Ierarh Nicolae, mirul iubirii lui Hristos”, Editura Pars pro toto, Iași.

Jacobus de Voragine. 1941. The Golden Legend. Translated by G. Ryan and T.T. Ripperger, London.

***. 2004.„Noi minuni ale Sfântului Nicolae”, trad. Lucia Ciornea. Editura Sophia, București.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Lidia Staniloae – În rai se ţine seama de ceea ce ai dăruit pe pământ

Posted on Decembrie 28, 2008. Filed under: minune, ocrotire, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Sursa: Ziarul Lumina

sf-nicolae-01Într-o scurtă istorioară, Tolstoi vorbeşte despre un om foarte bogat, care avea tot ce-şi poate dori cineva: un palat somptuos, caleaşcă aurită, mulţime de slujitori care-i citeau în ochi orice dorinţă. Şi iată că, apropiindu-i-se ziua morţii, bogătaşul ar fi dorit să ia cu el măcar o parte din toate acestea. Se gândea că, odată ajuns pe lumea cealaltă, ar putea poate să plătească, numai ca să i se îngăduie să aibă cu sine ceea ce îi făcea viaţa atât de plăcută pe pământ. Atunci i s-a arătat un înger şi i-a spus: „Nu ştii că în rai nu poţi plăti decât cu cele pe care le-ai dăruit pe pământ?“. Şi bogătaşul s-a întristat, pentru că nu dăruise nimănui nimic.

Minunile Sfântului Nicolae

Gândindu-ne la viaţa Sfântului Mare Ierarh Nicolae, ne amintim de această povestire: În rai se ţine seama de ceea ce ai dăruit pe pământ! Toată viaţa sa, el a dăruit, înţelegând că aceasta este taina vieţii după moarte. A dărui nu numai cele materiale, ci şi ajutorul de care ceilalţi au nevoie. Hirotonit la nouăsprezece ani preot, a devenit stareţ la mânăstirea din Sion. A fost aruncat în temniţă în timpul prigoanei împăraţilor Diocleţian şi Maximian, fiind eliberat după urcarea pe tron a împăratului Constantin. La moartea părinţilor săi, într-o epidemie de ciumă, a dăruit săracilor toată averea moştenită. A devenit episcop în Patara, apoi la Myra şi a participat la Sinodul de la Niceea în anul 325, unde l-a înfruntat cu mare asprime pe Arie.

Numele său e legat de nenumărate binefaceri. Pe toate icoanele se pot vedea cele trei fete pe care tatăl lor voia să le împingă la prostituţie, pentru că nu avea bani pentru zestre. Sfântul Nicolae le-a înzestrat, ferindu-le de o asemenea soartă. Se spune că le-a aruncat bani în casă pe fereastră, în timpul nopţii, ca să nu se ştie cine a făcut binefacerea… A salvat de la moarte trei bărbaţi bănuiţi pe nedrept, cerându-i împăratului să-i scoată din temniţă. S-a arătat pe puntea unei corăbii ameninţate să se scufunde în furtună, potolind-o şi aducând corabia în port. A readus la viaţă trei tineri pe care un măcelar îi tăiase în bucăţi. Când oraşul Myra a fost cuprins de foamete, a făcut ca o parte din încărcătura de grâne de pe corăbiile destinate împăratului să rămână pe loc şi a împărţit-o localnicilor, astfel ca să aibă cu ce se hrăni şi să ajungă şi pentru însămânţat. De pe corăbiile trimise n-a lipsit însă nimic din grâul care trebuia să ajungă la împărăţie! Şi multe alte minuni, binefaceri, vindecări miraculoase, de care este legat numele său, săvârşite înainte şi după moartea sa. (De altfel, în limba greacă acesta înseamnă „Biruitorul“).

Până astăzi a rămas în amintirea creştinătăţii ca mare ajutător în nevoi şi necazuri. Până astăzi el este pentru copii Moş Nicolae, un moşneag bun care-i cunoaşte pe fiecare, dăruindu-le bucurie, daruri şi strălucirea unor încântătoare amintiri ale vârstei inocenţei şi duioşiei.

„Mamă, ar trebui să-mi curăţ ghetele!“

Ajunul zilei de 6 decembrie, o noapte minunată şi misterioasă a copilăriei noastre! Ne străduiam să nu adormim, să-l vedem pe Moşul intrând în odaie şi făcându-şi de lucru la ghetuţele noastre care aşteptau, emoţionate şi ele, la fereastră. Venea pe geam? Pe uşă? Intra prin perete? Cobora din icoana din care ne privea, uneori mustrător, alte ori blând, ca un bunic blajin şi iubitor? Da, şi asta era posibil. Totul era posibil în acea noapte miraculoasă la care ne gândeam cu emoţie. Fără să mai aşteptăm să ne trimită mama, ne curăţam cu sârg încălţările, dând dovadă de o neobişnuită iniţiativă: „Mamă, ar trebui să-mi curăţ ghetele!“ Mama zâmbea şi aproba, fără alte comentarii. Ştia ea ce ştia… Singura întrebare care se punea: oare vine? Oare nu-i supărat de isprăvile noastre şi nu merităm să ne aducă daruri? Nu numai darurile în sine ne bucurau. Le mai primeam şi altă dată. Dar nu aveau acelaşi farmec. Faptul că Moşul ştia că existăm, că aici în această casă există nişte copii, chiar noi, că ne cunoştea numele, iată într-adevăr miracolul cel mare. Ştiam că ştie. Doar era sfânt. Era explicaţia pe care ne-o dăduse tata, şi nu ne îndoiam de ea. Sfântul Nicolae ştia totul, cum ne cheamă, ce facem, cum ne purtăm. Ne dăruia nu numai daruri, dar strălucirea misterului, care învăluie în aura sa existenţa concretă, persoana fiecăruia, diferită de toate celelalte. Bineînţeles, nu ne gândeam atât de departe. Copil fiind, nu reflectezi la sensurile vieţii. Dar pe undeva ştiam că ne cunoaşte. Că fiecare din noi era o existenţă aparte. Aşa cum ne spunea tata când răsfoiam împreună Biblia pictată a lui Gustave Doré şi ne explica fiecare ilustraţie…

Mai târziu am înţeles că, instinctiv, şi în copilărie aveam nevoie de certitudinea, pe care o simţim explicit la maturitate, de a nu fi doar un număr într-o listă de numere, o entitate repetabilă, chiar şi sub altă formă, într-un soi de existenţă amorfă, pasivă, impersonală, care revine mereu, eroarea tragică a unei pseudo-existenţe. A fi tu însuţi, unic, inimitabil, personalitate definitivă în faţa Domnului şi nu o peregrinare într-o serie de existenţe fade, care nu se deosebesc între ele, care nu spun nimic, un haos minuscul aflat într-un alt haos mai mare, fără sens, fără ţintă, fără culoare. Căci fiii Săi nu pot să fie decât unici, într-o relaţie reciprocă, biunivocă, în care primim şi dăm totul.

El a ales pe unii dintre slujitorii Săi binecuvântaţi, pe Sfântul Nicolae şi pe alţi sfinţi, pentru ca să ne dăruiască certitudinea că suntem cu adevărat fiii Săi, pe care ne iubeşte, aşteptând să ne străduim a dobândi, prin cele ce le înfăptuim aici, cele pe care ni le-a rânduit în viaţa cea veşnică, cea nepieritoare, în strălucirea tronului dumnezeiesc.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Cântările Ortodoxiei: Sfântul Ierarh Nicolae – „frumuseţea ierarhilor şi fala părinţilor”

Posted on Decembrie 19, 2008. Filed under: viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Sursa: Ziarul Lumina

sf-nicolae-09

„Pe cel ce este frumuseţea ierarhilor şi fala părinţilor, izvorul minunilor şi preamarele ocrotitor al credincioşilor, adunându-ne, să-l lăudăm, o, iubitorilor de prăznuire, cu cântări de laude, zicând: «Bucură-te, păzitorul celor din Mira, cinstit întâistătător şi stâlp neclintit! Bucură-te, luminătorule preastrălucit, care cu minunile luminezi marginile lumii! Bucură-te, bucuria cea dumnezeiască a celor necăjiţi şi apărătorul cel prea cald al celor nedreptăţiţi! Şi acum, preafericite Nicolae, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc pururea pomenirea ta cea de bucurie şi întru tot lăudată.” (Slava de la „Doamne, strigat-am” de la Vecernia cea Mare a zilei)

Dacă privim cu atenţie întreaga imnografie vom constata că grija permanentă a imnografilor a fost aceea de a zugrăvi în „cântări duhovniceşti şi melodioase” cinstita vieţuire a sfinţilor Bisericii noastre. Nu de puţine ori vom întâlni în cântările slujbelor stihiri în care imnografii să-şi exprime neputinţa de a reda într-o formă desăvârşită lauda ce se cuvine a se aduce sfinţilor, pentru vieţuirea lor cea dumnezeiască care adeseori îi minunează chiar şi pe îngeri. Iată una dintre stihirile de la „Doamne, strigat-am”, de la Vecernia Sfântului Ierarh Nicolae, care ilustrează limpede acest fapt: „Cu ce cununi de laude vom încununa pe ierarhul, care cu trupul este în Mira şi duhovniceşte se găseşte înaintea tuturor”. Întâlnim în acest punct două realităţi magistrale ale imografiei bizantine – pe de o parte, măiestria imnografilor de a reda măreţia faptelor care, de fapt, întreceau cu mult limitele spaţiului liturgic (mă refer aici la faptul că viaţa şi minunile nenumărate ale Sfântului Ierarh Nicolae, cu multă vreme înainte ca imnografii să-i alcătuiască imne, înconjuraseră lumea), iar pe de altă parte, adânca lor smerenie şi încercarea asiduă de a prăbuşi aceste oprelişti. Întrebarea firească este dacă ei au reuşit cu adevărat să se întreacă pe ei înşişi, să întreacă înţelegerea unei întregi lumi. Răspunsul este unul simplu şi înţeles numai acelora „ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc pururea pomenirea” Sfântului Ierarh Nicolae, „cea de bucurie şi întru tot lăudată”. Căci ce ar fi fost simpla cunoştinţă a faptelor şi a vieţii Sfântului Ierarh fără podoaba cea frumos împodobită a imnografiei? O bucurie neîmpărtăşită, o sărbătoare fără „trâmbiţe de cântări” şi „dănţuiri sărbătoreşti”.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Pr. Arsenie Boca – Apologia Sfantului Nicolae

Posted on Noiembrie 27, 2008. Filed under: Pr. Arsenie Boca, Pr. Teofil Paraianu, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , , |

„O sinteză a gândirii Pr. Arsenie Boca în 800 de capete”

Ed. Teognost

Cluj Napoca, 2002

Pr. Teofil Pârâian

sf-nicolae-05Suferinţa pe care o aduna de la toţi îi făcea iubirea mai strălucitoare – şi acestea laolaltă – ard ca o făclie în viaţa sfântului, care apoi, mai multă strălucire atrage, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare.

Cred că aceasta este taina „luminătorilor lumii”. De fapt, toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor, după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi, indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu.

Dar, marea minune şi din ce în ce mai rară printre oameni este tocmai această lumină a inimii, căreia Dumnezeu nu-i poate pune hotar mormântul. De aceea, Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi, iubitori de oameni sfinţi. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Trecerea sa în veşnicie (334)

Posted on Noiembrie 16, 2008. Filed under: Sf. Simeon Metafrastul, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati

tombe_sf_nicholas_myraIoan Diaconul din Napoli (+884 d.Hr.) recunoaşte că nu are nici o informaţie despre moartea sfântului din Mira. După un secol, cel mai celebru aghiograf al ierarhului, Sfântul Simeon Metafrastul, scrie: „După o viaţă lungă petrecută în lucrarea virtuţilor, a uns mitropolia din Mira cu mirul dulce şi înmiresmat, stors din strugurii harului dumnezeiesc. A ajuns într-o vârstă avansată, plin de zile, fie pământeşti, fie cereşti. Apoi, chiar şi el a trebuit să se închine legilor firii, după destinul tuturor oamenilor şi a fost lovit de o boală scurtă. Deşi bolnav, nu a încetat să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate, cum fac toţi credincioşii muribunzi, care senini se avântă spre cealaltă viaţă. De fapt, spre deosebire de cei ce se agaţă de această viaţă, Nicolae dorea să Îl întâlnească cât mai degrabă pe Hristos, lăsând deci această viaţă scurtă şi trecătoare, pentru a trece în cea eternă şi fericită, unde se veseleşte cu îngerii, în privirea cea înaltă şi limpede a luminii Adevărului. Trupul lui cel nepreţuit, cinstit de toţi sfinţiţii episcopi şi de tot clerul care purta făclii şi candele, a fost în biserica din Mira”. Tradiţia aghiografică mai târzie vorbeşte despre 6 decembrie 334 ca zi a naşterii marelui ierarh în eternitatea iubirii Mântuitorului.

În Legenda de Aur a lui Iacob de Voraigne (1228 – 1298), o largă compilaţie de istorisiri ale minunilor Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale multor sfinţi, se menţionează câte ceva despre trecerea sfântului în veşnicie: „Şi când a bineplăcut Domnului să-l treacă pe el (sf. Nicolae) din această lume, ierarhul s-a rugat îndelung ca Domnul să-i trimită îngerii Săi. Şi plecându-şi capul, a văzut pe îngeri venind la el, şi ştiind că i-a venit ceasul, a început să cânte Psalmul: „Întru Tine Doamne am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac – In te Domine speravi, non confundar in aeternum” (Psalmul 30,1), iar când a ajuns la versetul al cincilea, pe care şi Hristos l-a rostit înainte morţii Sale de viaţă făcătoare, „în mâinile Tale încredinţez duhul meu – in manu ta commendao”, a inspirat adânc şi şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în anul Domnului trei sute patruzeci şi trei, în sfintele cântări ale cetelor îngereşti. Şi a când a fost îngropat într-un mormânt din marmură, un izvor de mir a ţâşnit din mormântul lui, dinspre cap (el a fost numit şi „Capul cel sfinţit” – Acatistul  Sfântului Ierarh Nicolae). Şi până în ziua de azi, mirul cel sfânt izvorăşte minunat şi neştiut din trupul lui spre sănătatea şi vindecarea multora, ca mărturie a iubirii şi nemuririi oamenilor în Dumnezeu. Şi după el, pe tronul Arhiepiscopiei din Mira a venit un om cu viaţă sfântă şi bună, care mai târziu a fost depus din arhierie. Şi iată că mirul dumnezeiesc a încetat să mai curgă din racla sfântului. Atunci oamenii cei răi s-au înfricoşat, şi tot poporul a cerut cu îndrăzneală la împărat pe episcopul lor, care a fost reinstaurat pe tronul Mirei. Şi mirul a reînceput să curgă din mormântul sfântului iubitor de bolnavi şi de suferinzi.

Un sinaxar constantinopolitan afirmă că a murit la o vârstă venerabilă. Ioan (Giovanni), arhidiaconul Bisericii din Bari (sec. XI) (a nu fi confundat cu Diaconul Ioan din Secolul al IX-lea), afirmă că a murit la scurt timp după Sinodul din Niceea (325). Mulţi alţi aghiografi afirmă că sfântul a adormit întru Domnul în 343. În 1483, a apărut versiunea engleză a acestei lucrări tradusă de William Caxton, una dintre primele cărţi tipărite în limba engleză…

De asemenea, Mihail Arhimandritul, unul dintre primii aghiografi ai sfântului, vorbeşte despre moartea marelui ierarh al iubirii: „După ce a văzut lumina cetăţii din Mira, şi după ce a înmiresmat toate cu modul său de viaţă sfântă şi preafrumos mirositoare, şi cu lucrarea sa pastorală, a părăsit viaţa sa muritoare şi a trecut la odihna veşnică, înconjurat de coruri de îngeri, mergând împreună cu mulţimea de patriarhi care se roagă fără încetare pentru cei ce le cer ajutorul cu bucurie în credinţă, şi mai presus de toate, pentru cei ce sunt prigoniţi şi trăiesc în suferinţă şi sărăcie. Trupul său preţios şi înmiresmat de mireasma virtuţilor, a fost înmormântat în Biserica sa, de unde s-a vărsat deodată, un untdelemn înmiresmat şi suav, care alungă orice răutate, medicament care respinge răul pentru slava lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pe care sfântul l-a slăvit toată viaţa.”

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Tinereţea Sfântului

Posted on Octombrie 26, 2008. Filed under: Mirul Iubirii lui Hristos, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |


Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati

În Patara, acest oraş înfloritor, s-a format tânărul Nicolae în a doua jumătate a secolului al III-lea după Hristos, în timpul împăraţilor Probus şi Diocleţian. Nu se cunosc foarte multe despre familia sa. Viaţa sa a fost scrisă de un cronicar anonim în jurul anului 400 A.D., care cunoştea bine cetatea Mira, acolo unde Nicolae a fost episcop. Din această viaţă se inspiră Eustratios, preot la Constantinopol, după care lucrarea este pierdută. Sf. Nicolae de Mira a fost uneori confundat cu un alt Sfânt Nicolae, monah la Sion, episcop de Pinara, care a trăit însă la două secole după Sf. Nicolae de Mira, în timpul împăratului Iustinian cel Mare. De aici se explică cele două informaţii diferite despre părinţii sfântului ierarh, care s-ar fi numit fie Epifanie şi Nona, fie Teofan şi Ioana. În realitate, în secolul al III-lea, datorită persecuţiilor, creştinii nu putea avea Biserici sau şcoli creştine aşa cum pomeneşte viaţa Sf. Nicolae de Sion, dar totuşi, după mărturia Sf. Metodiu de Olimp, la Patara erau cercuri intelectuale creştine tolerate de autorităţile publice.

Tinereţea Sfântului a avut loc în atmosfera romană în care se cântau imnele cavalereşti Iliada şi Odiseea, se citeau filosofii stoici, etc. Patara era cetatea permanentului transfer social şi economic de la Roma către Siria şi palestina, căci aceasta eraun port de tranzit în Mediterana. În această varietate de elemente culturale, mesajul înălţător al creştinismului era o noutate absolută pentru tinerii doritori de înţelepciune şi puritate.

După Ioan Diaconul, părinţii creştini ai Sfântului l-au educat cu mare grijă şi l-au învăţat tainele credinţei şi ale iubirii de oameni. A primit o educaţie creştină înaltă şi părinţii lui l-au iniţiat în citirea Sfintei Scripturi de la vârsta de cinci ani.

Erminia bizantină păstrează iconologic tradiţia educaţiei alese pe care a primit-o sfântul: „Sfântul se dă la dascăl să înveţe carte. Case şi într-însele părinţii Sfântului Nicolae şi înaintea lor un dascăl bătrân primeşte pruncul, dându-i tăbliţa scrisă. Şi iar mai încolo, afară din casă sfântul merge la şcoală cu trăistuţă de gât şi cu tăbliţă în mână, iar înapoia lui slujnica, şi înaintea lor şcoala” (Dionisie din Furna, op. cit. p. 173).

Tinereţea sfântului a fost un model de feciorie şi iubire de înţelepciune. Era nelipsit din Biserică, iar idealuril lui erau  în Scriptură şi în martirii Bisericii timpurii. Metafrastul spune despre aceasta: „Deci, ca un pământ bun şi fertil, când a ajuns la vârsta cea cuvenită a fost trimis la studiu la profesor (grammaticus). În  povăţuirea acestuia, într-un scurt timp Nicolae a învăţat multele discipline, deşi toate cele de natură politică şi mercantilă le-a respins. El a invitat anturajul de prieteni fără bună măsură şi discuţiile cu femeile (…). Părăsind căile lumeşti, el îşi petrecea tot timpul în Sfintele Biserici.

Alte surse aghiografice susţin că Sfântul a studiat în tinereţe la Alexandria Egiptului, unul dintre cele mai faimoase centre culturale şi academice ale Imperiului roman.

De asemenea, unii scriitori eclesiastici afirmă că Sfântul a întreprins o călătorie în Ţara Sfântă şi în Egipt pentru a se închina la „locurile pe unde a trecut Hristos şi pentru a primi din învăţătura Părinţilor asceţi din acele locuri”, împlinind cuvântul psalmistului David care spune: „Intra-vom în locaşurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui” (Psalm 131,7).

Majoritatea aghiografilor menţionează că părinţii sfântului au murit pe când sfântul era la o vârstă fragedă, lăsându-i o avere considerabilă, pe care el a dăruit-o multor familii sărace.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Patara – cetatea pruncului Nicolae

Posted on Iulie 31, 2008. Filed under: Mirul Iubirii lui Hristos, Nasterea Sf. Nicolae, Sf. Simeon Metafrastul, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , , |

Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati

Pe timpul naşterii Sfântului, în ultima treime a secolului III A.D., Patara, împreună cu Mira, erau cele mai importante porturi ale Liciei. Mira (astăzi Demre – în limba turcă) este numit şi oraşul mirului pe malul Mării Mediterane, nu departe de cetăţile Finike şi Kas din Turcia de astăzi.

Mira este vestită şi pentru peşterile în care de-a lungul veacurilor s-au nevoit mulţi pustnici creştini.

Patara era de asemenea faimoasă şi pentru Templul lui Apollo, ale cărui ruine se păstrează până astăzi. Personaje ilustre au trecut pe aici, precum Brutus, în timpul războiului civil roman care s-a sfârşit cu uciderea lui Iulius Cezar, în 15 martie, anul 44 î.d.Hr. De asemenea, Sfântul Pavel a navigat de la Milet spre Ierusalim împreună cu Sfântul Evanghelist Luca: „Şi după ce ne-am despărţit de ei, am plecat pe apă şi, mergând drept, am venit la Cos şi a doua zi la Rodos, iar de acolo la Patara. Şi găsind o corabie, care mergea în Fenicia, ne-am urcat în ea şi am plecat” (Fapte 21, 1-2). Vedem că pe vremea Sf. Apostol Pavel, Patara era un port însemnat. Conform datelor lăsate de Diaconul Ioan (Giovanni) (+880 d. Hr.) de la Biserica San Genaro din Napoli, Sf. Nicolae s-a născut la Patara, în Licia, Asia Mică, în jurul anului 250 A.D. Ioan Diaconul defineşte Patara ca fiind „una din cele mai faimoase cetăţi din Licia”. Primul scriitor eclesiastic care vorbeşte despre cetatea Mira este Mihail Arhimandritul către 710 d.Hr., urmat de Metodiu şi de Sf. Simeon Metafrastul.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

29 iulie, pomenirea nasterii Sf. Nicolae

Posted on Iulie 29, 2008. Filed under: Nasterea Sf. Nicolae, rugaciune, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , |

Un răspuns la rugăciuni, naşterea Sf. Nicolae

Sursa: St. Nicholas Center

Părinţii Sf. Nicolae au trăit în timpul celui de-al treilea secol după Hristos în localitatea Patara, un important port la Marea Mediterană al provinciei Lycia din Asia Mică. Sf. Apostol Pavel vizitase Patara în timpul  călătoriilor sale misionare iar o comunitate creştină a fost întemeiată acolo.

Aceşti soţi, pe nume Teofan şi Nona, îşi doreau foarte mult un copil. Anii trecând (după unele surse, peste treizeci de ani de căsătorie), au început să stăruie în rugăciune şi să ceară lui Dumnezeu  cu lacrimi să le dăruiască un copil.

Astfel încât au primit cu mare bucurie şi recunoştinţă naşterea unui copil, pe care l-au botezat cu numele de Nicolae. Acest nume l-au ales în cinstea unchiului Nicolae, un preot, care venise să binecuvânteze copilul. Nicolae, deşi nu era un nume foarte răspândit, era totuşi un nume familiar creştinilor, ştiut fiind că un creştin pe nume Nicolae a fost printre cei aleşi să slujească drept diacon în prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte, 6,5).

Nicolae s-a născut într-o familie creştină, părinţii lui fiind „creştini evlavioşi, nici prea săraci încât să fie dispreţuiţi de alţii, dar nici prea bogaţi; ei aveau îndeajuns pentru a trăi o viaţă decentă dar şi a da celor săraci” (după o sursă mai veche[1]). Astfel, tânărul Nicolae avea să crească într-o atmosferă propice unei maturizari atât duhovnicească, cât şi psihică sau fizică.


[1] Citat de Vincent A. Yzermans în „Wonderworker: The True Story of How St. Nicholas Became Santa Claus” 1994, ACTA Publications.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Pr. Selafiil despre marturisirea Sf. Nicolae

Posted on Iunie 8, 2008. Filed under: Arie, ecumenism, palma Sf Nicolae, Pr. Selafiil de la Noul Neamt, Sf. Spiridon, Sinodul I Ecumenic, teologie, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , , |

Din cartea „Dragostea care nu cade niciodată”

Ed. Cathisma

Bucureşti, 2008

Ieromonah Savatie Baştovoi

În România, în timpul Liturghiei, au invitat un cardinal catolic în altar şi l-au aşezat pe locul înalt [un tron în altar pe care se aşează doar episcopul].


Catolici? Ei, treaba lor ce-or făcut ei acolo. I-or făcut cinste omenească, dar Dumnezeu nu i-o făcut. Numai Dumnezeu, dacă a arăta El dreapta credinţă! Dar cu aiştia n-o mai scoţi la capăt, ei au dreptatea lor. Spune ei, iaca aşă, aşă, aşă, Dumnezeu o arătat dreapta noastră credinţă prin minuni.


De ce se spune că la Sobor Sfântul ierarh Nicolae nu-l suferea pe Arie? Aşa de tare era el avan, Sfântul Nicolae! Şi când mărturisea el dreapta credinţă s-o supărat şi i-o tras o palmă. Sfinţii Părinţi or luat şi l-or judecat, vrasăzică, pe Sfântul Nicolae şi l-or dat la pedeapsă într-o cameră. Şi când s-or dus a doua zi dimineaţă, că ei l-or dat dezbrăcat, l-or găsit îmbrăcat cu veştminte şi cu Evanghelia în mână. Şi atunci or văzut anume că el îi drept, vrasăzică. Dumnezeu o arătat că râvna lui care era deasupra ereticilor îi bună. (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Sinodul Ecumenic de la Niceea (325)

Posted on Iunie 7, 2008. Filed under: Arie, Mirul Iubirii lui Hristos, palma Sf Nicolae, Sf. Andrei Criteanul, Sinodul I Ecumenic, teologie, viata Sf. Nicolae | Etichete:, , , |

Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati


Răspunde adevărului istoric apărarea curajoasă a credinţei ortodoxe de către sfânt în ambientul ostil şi păgân al vremii. Episodul apărării credinţei ortodoxe de către Nicolae în faţa tuturor ierarhilor adunaţi la Sinodul I Ecumenic este bine cunoscut. Mărturia lui Eustratie de Constantinopol în favoarea acestei afirmaţii este importantă. Criticul german Gustav Anrich acceptă aceste informaţii, găsind-o în Vita per Michelem. O informaţie interesantă aflăm la istoricul bizantin Teodor Lectorul, care a citat lista celor 318 părinţi participanţi la Sinodul I ecumenic de la Niceea pe Nicolae de Mira. Cu toate că unii cercetători cred că oraşul Mira era în secolul al IV-lea prea mic pentru a fi sediu episcopal, totuşi această mărturie este de o importanţă deosebită.
(mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

« Intrări anterioare

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...