Serioja

Posted on Aprilie 2, 2009. Filed under: Aratari ale Sf. Nicolae, ocrotire | Etichete:, , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Această întâmplare a avut loc în satul nostru, în ziua de 22 mai 1956. O femeie, Antonina, cu fiul său, Serioja, în vârstă de trei ani, lângă ea, s-a apucat să-şi împrejmuiască grădina. Bunica ei, o femeie credincioasă, a atenţionat-o să nu lucreze în ziua Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Antonina i-a răspuns că sărbători sunt multe, iar munca nu aşteaptă, şi s-a apucat de lucru. Peste 15-20 de minute femeia s-a alarmat brusc: „Unde-i Serioja?” Copilul nu era nicăieri. A căutat peste tot. Vecinii şi noi, elevii, ne-am pornit să căutăm băieţelul în pădure, însă fără nici un rezultat.

A treia zi, vânzătoarea de la magazinul din sat a plecat pe cal în satul vecin, după marfă, şi la 11 km de sat l-a zărit pe Serioja. Stătea nu departe de drum, pe un muşuroi de furnici. Băieţelul mărturisea că un bătrân îl lăsase acolo, spunându-i: „Stai aici. Vor veni oamenii şi te vor găsi”. Uimitor era că furnicile nici nu îl atinseseră, deşi era îmbrăcat subţire.

Cu timpul, sătenii au ajuns la concluzia că acest bătrân nu putea fi altul decât Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni.

Roaba lui Dumnezeu Galina,

regiunea Kemerovo

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Viata

Posted on Ianuarie 29, 2009. Filed under: ocrotire, ocrotitor al casatoriei | Etichete:, , |

„Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

sf-nicolae-03Când ne-am căsătorit, nu aveam casa noastră şi de aceea locuiam la soacra mea. Viaţa de familie nu mergea. După trei ani, am hotărât să divorţez. Fiul nostru avea doi ani. In vis sau în realitate, nu ştiu, mi-a apărut Sfântul Nicolae, într-un veşmânt gri, împodobit cu cruci, şi mi-a spus: „Să nu-l părăseşti!” Fireşte, nu am îndrăznit să nu-i dau ascultare, mai ales că, deşi puţin, eram totuşi credincioasă: în copilărie, bunica mea, o cazacă de pe Don, m-a educat în credinţa creştină.

Noi locuiam pe atunci aproape de Biserica Sfinţii 12 Apostoli, în oraşul Tuia. Deseori, bunica mă lua cu ea la biserică. Îmi plăcea să asist la cununii, iar când oboseam, plângeam la urechea ei: „Bunico, mă dor picioarele”. Ea îmi răspundea: „Stai în genunchi şi nu te vor mai durea.”

Peste un timp, împreună cu soţul meu am plecat mai întâi în portul Varvno, iar după aceea, în regiunea Magadan. Am trăit împreună treizeci şi doi de ani, până la moartea soţului, pe 19 decembrie (stil vechi), în ziua Sfântului Nicolae.

J. Kosiiunum,

regiunea Kaliningrad

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...