Învățătura duhovnicească

Posted on Februarie 22, 2009. Filed under: ajutor la invatatura, minune | Etichete:, , , |

la scoala

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

In anul 1993 terminam clasa a IX-a şi trebuia să susţin examen la biologie. Invăţam atât de mult, încât am făcut o criză de nervi: am strigat la mama şi am ieşit din casa. Ca unul ce şi-a pierdut minţile, mă grăbeam să ies din oraş. In jurul meu era doar pădure, iar eu continuam să merg mai departe, neconştientizând ce fac. Tot în acelaşi moment, mama se ruga cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu şi Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni – ajutătorul călătorilor şi ocrotitorul rătăciţilor şi al celor aflaţi în primejdie. In momentul când a rostit rugăciunea, o putere nevăzută m-a oprit. Ceaţa s-a risipit din faţa ochilor mei. M-am îngrozit de ceea ce am făcut şi îmi părea foarte rău. Pe drumul pustiu mi-a ieşit un motociclist, care m-a dus până acasă. După aceea, mult timp îi ceream iertare mamei pentru fapta mea.

Serghie,

Oraşul Mirnâi

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Bunicul cu barbă albă

Posted on Ianuarie 22, 2009. Filed under: Aratari ale Sf. Nicolae, minune, vindecare | Etichete:, , , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Sf. NicolaeAveam cinci ani când, în timpul somnului, m-am speriat şi din această cauză m-am îmbolnăvit. Aveam adesea crize şi dureri mari de cap. Odată, în timpul războiului, când tocmai îmi reveneam după o astfel de criză, în faţă mi-a apărut un bătrân cu barbă albă:

– Ce s-a întâmplat, drăguţă, nu cumva eşti bolnavă?

– Cine eşti, bunicule? l-am întrebat eu.

– Sunt Nicolae, Făcătorul de minuni. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi nu vei mai fi bolnavă.

Bătrânul a dispărut, iar eu am chemat-o pe mama şi i-am povestit ce mi s-a întâmplat. Ea m-a pus să-i jur că voi merge la biserică. Dar era război şi ne aflam sub ocupaţia nemţilor.

După război m-am căsătorit, însă nu aveam copii. Când a fost eliberat oraşul Petrozavodsk, m-am dus la biserică, am plătit o slujbă cu Acatistul Sfântului Nicolae, am aprins o lumânare şi am împodobit icoana sfântului cu un ştergar.

După slujbă m-am dus la o prietenă şi m-am culcat puţin. Din nou mi-a apărut în somn bătrânul cu barbă albă:

– Ei, drăguţă, acum eşti sănătoasă. Continuă să faci cum ai făcut azi. Iar cine te va obijdui, va suferi toată viaţa lui. Tu să nu cerţi pe nimeni, ci doar să spui: „Doamne, miluieşte-i pe cei ce mă urăsc”.

De atunci nu l-am mai văzut. M-am însănătoşit. Am cinci copii: patru băieţi şi o fată.

N. G. Paikaceva

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

La icoana Sfantului Nicolae

Posted on Septembrie 28, 2008. Filed under: icoana facatoare de minuni a Sf. Nicolae, icoana Sf. Nicolae, icoane, icoane facatoare de minuni, marturii contemporane, minune, rugaciune, vindecare | Etichete:, , , , , |

Sursa:  Săptămânalul Formula-As

Pentru mine, Hunyadi Mihaela-Natalia, din Campulung Muscel, jud. Arges, verdictul medicilor din Bucuresti (Spitalul „Gh. Marinescu”) fusese cea mai crunta lovitura pe care o primisem in viata mea. Nenumarate teste si analize de laborator, precum si faimosul Rmn, efectuat tot la spitalul din Bucuresti, nu facusera decat sa confirme o boala incurabila, al carei sinonim este inca si astazi moartea: scleroza multipla in placi sau leuconevraxita. Dar mai tragic era faptul ca aceasta facuse adevarate ravagii in organismul meu, care nu avea decat 30 de ani.

Ori de cate ori deschideam ochii dimineata, stiam ca ma astepta inca o zi de cosmar. Medicamentele, ceaiurile si alimentatia speciala nu facusera decat sa-mi amplifice starile cumplite prin care treceam. Dar Dumnezeu imi lasase, dupa o luna de stat in pat, puterea de a ma misca singura. Mergand pe propriile mele picioare, am putut sa ajung la cateva biserici din imprejurimile localitatii unde locuiesc (Biserica Manastirii „Negru-Voda” – Calugareni, Biserica romano-catolica „Sf. Anton”, Biserica „Sf. Nicolae”, Biserica Manastirii „Namaesti”).

Am ajuns si la Manastirea „Caluiu”, unde mai fusesem candva, in anii colegiului de educatoare. Aici am gasit o icoana foarte veche, a Sfantului Ierarh Nicolae, in fata careia m-am rugat cu lacrimi in ochi pentru alinarea durerilor trupesti ce ma chinuiau ingrozitor. Iar sfantul nu numai ca mi-a ascultat si implinit ruga, dar m-a ajutat sa ma vindec. La scurt timp dupa acel pelerinaj, am putut afla, dupa efectuarea unui nou set de teste, ca celula nervoasa incepuse sa se refaca in chip miraculos, boala stationand. Treptat, am renuntat la o parte din medicamente, iar astazi pot spune ca m-am nascut din nou. E o senzatie pe care nu o pot descrie in cuvinte. Iata rugaciunea pe care i-am adresat-o Sfantului Nicolae: „Iubitorule de oameni, numai catre Tine, doctorul sufletelor si al trupurilor, si la adancul indurarii Tale cazand, cu zdrobire de inima si cu umilinta strig. Izvorule al vietii, miluieste-ma si pazeste-ma de boala care ma inconjoara, de durerea neincetata ce ma cufunda, intinde mana de ajutor cu rugaciunea mea pentru vindecarea bolii mele. Da-mi putere si rabdare sa-mi duc pana la capat crucea prin tine si impreuna cu tine. Fa ca suferintele mele sa nu fie zadarnice. Ajuta-ma sa inteleg si sa traiesc neintrerupt chemarea ta de a ma asemui si uni cu tine in suferinta, pentru mantuirea mea. Sfinte Parinte Nicolae, te cinstesc deoarece te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca Tie se cuvin slava, cinstea si inchinaciunea in veci. Amin”.

Hunyadi Mihaela-Natalia

Campulung Muscel, jud. Arges

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Ştiam că mă va ajuta

Posted on Septembrie 22, 2008. Filed under: minune, ocrotire, rugaciune, vindecare | Etichete:, , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul şi au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie şi viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare zi. Nu se ştia dacă va supravieţui. .. Imi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă.

Auzisem despre Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni şi înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune. In ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Mi-amintesc că am plâns toată ziua şi, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Ştiam că ne va ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de sincer. Probabil că aşa se roagă doar copiii.

Câteva ore s-au scurs pe neobservate. Şi minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul şi nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci am credinţa fermă că Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, nu mă va părăsi niciodată.

Şapte ani mai târziu m-am îmbolnăvit eu. La început boala semăna cu o bronşită, însă starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Incepusem să scuip sânge, un simptom destul de periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuberculoză. Pentru confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se aflau deja în spital cu acelaşi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă ştiam că cineva se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.

Intr-o zi medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în faţa icoanei Sfântului Nicolae, deşi nu mai era aceeaşi rugăciune curată ca în copilărie, însă eu continuam să cred într-o minune şi toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Il rugam pe Sfântul Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, şi să mă vindece. La un moment dat am simţit că el m-a auzit. Pe suflet mi se aşternuseră liniştea şi uşurarea. Am adormit ţinând în mâini iconiţa – unica mea speranţă.

Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătoşi. Medicii se minunau şi voiau să scrie chiar şi un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu şi părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată familia a fost externată.

Ştiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. In minte îmi răsunau cuvintele Mântuitorului: „De-acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!” (In. 5, 14), şi mi se făcea frică…

Nu demult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva operaţii, eram conştienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de frică şi de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Insă cât de mult se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! In loc de rugăciune, era un murmur continuu: „Pentru ce?” Dar se pare că aveam pentru ce.

Lacrimi de disperare mă înăbuşeau. Dar înţelegeam că doar cu lacrimi şi durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând mă mai susţinea în rugăciune. Impreună cu tata ne rugam Sfântului Nicolae şi Maicii Domnului în faţa icoanei „Bucuria neaşteptată”, citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o minune ne putea salva şi ea nu a întârziat să vină.

Ii mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici şi Sfântului Nicolae. Slavă Domnului pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau, dimpotrivă, ni le poate da. Niciun om nu are puterea de a-şi conduce viaţa după voia sa, însă, dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.

Daria, 18 ani,

oraşul Sankt- Petersburg

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Bunicutul din geamantan

Posted on Septembrie 3, 2008. Filed under: ajutor, icoana Sf. Nicolae, icoane, ocrotire, ocrotitorul copiilor, rugaciune | Etichete:, , , , |

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

Un prieten de-al meu avea un mare necaz. Era chiar în primii ani de după război. Nu avea nici-o vină şi se ruga fierbinte Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor. Obosit, el s-a culcat. In vis a văzut cum pe cer erau o mulţime de sfinţi, iar printre ei Sfântul Nicolae strălucea cel mai tare.

Prietenul meu se gândea: „Ce mângâiere că avem un aşa mijlocitor şi apărător!” Când s-a trezit, s-a însemnat cu semnul crucii şi a spus: „Slavă Domnului! Dumnezeu m-a miluit!” Intr-adevăr, Dumnezeu l-a ocrotit şi l-a miluit.

Altă întâmplare despre ocrotirea minunată a Sfântului Nicolae:

Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea de un copil. Când părinţii lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae şi se ruga. Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.

Intr-o zi, după serviciu, părinţii erau ocupaţi cu menajul. Geamurile de la balcon erau deschise. Copilul a ieşit pe balcon şi privea în jos, la copiii care se jucau şi râdeau în curte. A vrut şi el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el – copilul avea patru ani – şi a sărit de la etajul al patrulea.

S-a adunat multă lume. Toţi strigau: „A căzut un copil!” Părinţii au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băieţelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în braţe:

– Fecioraşule, cum de-ai rămas în viaţă?

– Bunicuţul m-a prins! a urmat răspunsul.

– Care bunicuţ?

– Cel din geamantanul bunicuţei.

Au venit acasă.

– Bunicuţo, deschide geamantanul!

Ea îşi păstra în taină credinţa, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:

– Acest bunic m-a prins!

Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Lupii

Posted on Iulie 9, 2008. Filed under: ajutor, calatorie, ocrotitorul calatorilor, rugaciune | Etichete:, , |


Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004


Toată viaţa, şi a trăit 80 de ani, mama a crezut în ajutorul Sfântului Nicolae, căruia adesea i se ruga. Când din cauza bătrâneţii şi a bolilor nu mai putea să meargă la biserică, ea citea şi cânta acatiste acasă. Mi-a povestit multe despre ajutorul sfântului, dar eu am reţinut o anume istorisire.


S-a întâmplat pe la sfârşitul anului 1941, în regiunea Iaroslav, unde fuseserăm evacuaţi. Am primit o înştiinţare că tata s-a pierdut fără urmă. Mama trebuia să meargă în centrul raional. Nu exista niciun mijloc de transport până acolo, aşa că de la colhoz i-au dat un cal înhămat la o sanie.


Seara târziu, când se întorcea acasă prin pădure, a observat cum o haită de lupi îi înconjura sania. Mama a început să se roage Sfântului Nicolae. A lăsat hăţurile din mâini şi a închis ochii. Când i-a deschis, calul alerga din toate puterile, iar lupii nu se mai vedeau. In depărtare se zărea satul, unde era aşteptată de copii.
(mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Halta

Posted on Aprilie 17, 2008. Filed under: icoane, minune, ocrotire, rugaciune | Etichete:, , |


Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004


Se terminase Marele Război pentru apărarea patriei. Călătoream cu trenul. La o haltă s-a oprit, iar eu am coborât din vagon şi m-am îndepărtat puţin. Când m-am întors, trenul lua deja viteză şi uşile vagoanelor erau închise. M-am agăţat de o bară, cu un picior am ajuns pe treapta vagonului, însă cu celălalt nu am reuşit, deoarece m-am lovit tare la el. Mâinile au început să îmi cedeze şi puteam în orice clipă să cad. Îm acel moment am strigat: „Sfinte al lui Dumnezeu Nicolae, ajută-mă!” Trenul s-a oprit. Toţi pasagerii erau uluiţi, iar eu de bucurie am uitat de rugămintea mea către sfântul.


Însă când am adormit, el mi-a apărut în somn şi mi-a spus: „Pentru că te-am ajutat, să-mi faci o slujbă de mulţumire.” M-am dus la biserică şi am povestit totul preotului. El a slujit un Te Deum de mulţumire şi mi-a dat o iconiţă cu Sfântul Nicolae care în prezent stă atârnată deasupra patului meu.

E. A. Larionova,

Oraşul Rtişevo, regiunea Saratov

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...