Sf. Simeon Metafrastul

Trecerea sa în veşnicie (334)

Posted on noiembrie 16, 2008. Filed under: Sf. Simeon Metafrastul, viata Sf. Nicolae | Etichete:Mirul Iubirii lui Hristos, Sf. Nicolae, viata Sf. Nicolae |

Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati

Ioan Diaconul din Napoli (+884 d.Hr.) recunoaşte că nu are nici o informaţie despre moartea sfântului din Mira. După un secol, cel mai celebru aghiograf al ierarhului, Sfântul Simeon Metafrastul, scrie: „După o viaţă lungă petrecută în lucrarea virtuţilor, a uns mitropolia din Mira cu mirul dulce şi înmiresmat, stors din strugurii harului dumnezeiesc. A ajuns într-o vârstă avansată, plin de zile, fie pământeşti, fie cereşti. Apoi, chiar şi el a trebuit să se închine legilor firii, după destinul tuturor oamenilor şi a fost lovit de o boală scurtă. Deşi bolnav, nu a încetat să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate, cum fac toţi credincioşii muribunzi, care senini se avântă spre cealaltă viaţă. De fapt, spre deosebire de cei ce se agaţă de această viaţă, Nicolae dorea să Îl întâlnească cât mai degrabă pe Hristos, lăsând deci această viaţă scurtă şi trecătoare, pentru a trece în cea eternă şi fericită, unde se veseleşte cu îngerii, în privirea cea înaltă şi limpede a luminii Adevărului. Trupul lui cel nepreţuit, cinstit de toţi sfinţiţii episcopi şi de tot clerul care purta făclii şi candele, a fost în biserica din Mira”. Tradiţia aghiografică mai târzie vorbeşte despre 6 decembrie 334 ca zi a naşterii marelui ierarh în eternitatea iubirii Mântuitorului.

În Legenda de Aur a lui Iacob de Voraigne (1228 – 1298), o largă compilaţie de istorisiri ale minunilor Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale multor sfinţi, se menţionează câte ceva despre trecerea sfântului în veşnicie: „Şi când a bineplăcut Domnului să-l treacă pe el (sf. Nicolae) din această lume, ierarhul s-a rugat îndelung ca Domnul să-i trimită îngerii Săi. Şi plecându-şi capul, a văzut pe îngeri venind la el, şi ştiind că i-a venit ceasul, a început să cânte Psalmul: „Întru Tine Doamne am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac – In te Domine speravi, non confundar in aeternum” (Psalmul 30,1), iar când a ajuns la versetul al cincilea, pe care şi Hristos l-a rostit înainte morţii Sale de viaţă făcătoare, „în mâinile Tale încredinţez duhul meu – in manu ta commendao”, a inspirat adânc şi şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în anul Domnului trei sute patruzeci şi trei, în sfintele cântări ale cetelor îngereşti. Şi a când a fost îngropat într-un mormânt din marmură, un izvor de mir a ţâşnit din mormântul lui, dinspre cap (el a fost numit şi „Capul cel sfinţit” – Acatistul  Sfântului Ierarh Nicolae). Şi până în ziua de azi, mirul cel sfânt izvorăşte minunat şi neştiut din trupul lui spre sănătatea şi vindecarea multora, ca mărturie a iubirii şi nemuririi oamenilor în Dumnezeu. Şi după el, pe tronul Arhiepiscopiei din Mira a venit un om cu viaţă sfântă şi bună, care mai târziu a fost depus din arhierie. Şi iată că mirul dumnezeiesc a încetat să mai curgă din racla sfântului. Atunci oamenii cei răi s-au înfricoşat, şi tot poporul a cerut cu îndrăzneală la împărat pe episcopul lor, care a fost reinstaurat pe tronul Mirei. Şi mirul a reînceput să curgă din mormântul sfântului iubitor de bolnavi şi de suferinzi.

Un sinaxar constantinopolitan afirmă că a murit la o vârstă venerabilă. Ioan (Giovanni), arhidiaconul Bisericii din Bari (sec. XI) (a nu fi confundat cu Diaconul Ioan din Secolul al IX-lea), afirmă că a murit la scurt timp după Sinodul din Niceea (325). Mulţi alţi aghiografi afirmă că sfântul a adormit întru Domnul în 343. În 1483, a apărut versiunea engleză a acestei lucrări tradusă de William Caxton, una dintre primele cărţi tipărite în limba engleză…

De asemenea, Mihail Arhimandritul, unul dintre primii aghiografi ai sfântului, vorbeşte despre moartea marelui ierarh al iubirii: „După ce a văzut lumina cetăţii din Mira, şi după ce a înmiresmat toate cu modul său de viaţă sfântă şi preafrumos mirositoare, şi cu lucrarea sa pastorală, a părăsit viaţa sa muritoare şi a trecut la odihna veşnică, înconjurat de coruri de îngeri, mergând împreună cu mulţimea de patriarhi care se roagă fără încetare pentru cei ce le cer ajutorul cu bucurie în credinţă, şi mai presus de toate, pentru cei ce sunt prigoniţi şi trăiesc în suferinţă şi sărăcie. Trupul său preţios şi înmiresmat de mireasma virtuţilor, a fost înmormântat în Biserica sa, de unde s-a vărsat deodată, un untdelemn înmiresmat şi suav, care alungă orice răutate, medicament care respinge răul pentru slava lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pe care sfântul l-a slăvit toată viaţa.”