apologie
Ajutătorul preoţilor
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
Aş vrea să povestesc câteva întâmplări despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Acestea mi-au fost istorisite de către un preot, de la care am primit un medalion cu chipul Sfântului Nicolae. Din păcate, nu i-am aflat numele. Ştiu doar că este din Petergrof. El mi-a povestit: Sfântul Nicolae, mare şi grabnic ajutător al tuturor creştinilor, este pe bună dreptate numit Făcător de minuni. Cunosc multe cazuri ale ajutorului său; m-a ajutat şi pe mine păcătosul.
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Hrănitorul Pustnicilor
Cuv. Paisie Aghioratul
Mult mă mustră conştiinţa pentru că nu mi-am făcut însemnări amănunţite despre virtuoşii părinţi, care au trăit acum, în ultimii ani şi despre care mi-au povestit evlavioşii bătrâni pe vremea când eram monah începător; dar şi pentru marea mea nepăsare de a nu păstra nici măcar în memorie experienţele dumnezeieşti pe care le-au trăit acei bătrânei sfinţi şi pe care mi le-au povestit cu multă simplitate, ca să mă ajute duhovniceşte.
Părinţii acelei vremi aveau multă credinţă şi simplitate şi cei mai mulţi aveau putină învăţătură de carte. Dar fiindcă aveau smerenie şi râvnă pentru nevointă, primeau mereu iluminarea dumnezeiască.
Pe când în vremea noastră, când s-au înmulţit cunoştinţele, din păcate raţiunea a zdruncinat din temelii credinţa oamenilor şi a umplut sufletele de semne de întrebare şi de îndoieli. Aşadar, firesc este să ne lipsim şi de minuni, deoarece minunea se trăieşte şi nu se explică prin raţiune.
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Palma si mângâierile Sfântului Nicolae
Sfântului Nicolae – Palma si mângâierile
Cristian TABARA
Lumea credinței, anul II, nr. 1(6)
Miroase deja a colaci si a vin, in ciuda faptului ca mai este încǎ mult pana la sfârșitul Postului Nașterii Domnului. E abia începutul lui decembrie, dar e praznic mare, fiindcă Biserica Ortodoxa din toata lumea aduce cinstire Sfântului Nicolae, iubit, dar si temut, fǎcǎtor de minuni, dar si pălmuitor al păcatului si pǎcǎtoşilor. Si cum mulți ii poarta numele si-l au drept patron spiritual, plutește in aerul rece al iernii aroma unor petreceri. O fi bine, însǎ? O fi, oare, marele sfânt mulțumit ca, in numele lui, credincioșii ar putea sa încalce Postul? Nu ne-am alege, oare, cu o palma de la Sfântul Nicolae? Ar putea, însǎ, Nicolae sa ne pălmuiască, din moment ce mulți cred ca el nu e decât un personaj mitologic?
Ei bine, dragilor, Sfântul Ierarh Nicolae nu este deloc un personaj mitologic. El a fost, după cum vedeți, unul din vlădicii Bisericii noastre: a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. A trăit ca voi si ca mine, dar a știut mult mai bine ca mine sa tina poruncile lui Dumnezeu si învǎţǎturile Sale, ajungând sa păstoreasca sufletele creștinilor secolului 4, intr-o vreme tulburata pentru Biserica. Ieșitǎ de sub prigoana, Biserica creștinǎ s-a extins cu mare repeziciune, învǎţǎturile ei capǎtând uneori adăugiri si interpretări greșite, date tocmai de către creștinii zeloși, cum ar fi Arie, si care erau pricina de apriga ruptura intre credincioși si intre teologi. Văzând atâta tulburare intre supușii săi, împăratul Constantin cel Mare a poruncit ca învǎţatii si marii trăitori creștini sa se adune in așa-numitele sinoade, in care sa lămurească adevărata învǎţǎtura dumnezeiasca, așa cum a fost ea lăsata de Mântuitor, nu rǎstǎlmǎcita de oameni. La primul sinod, cel de la Niceea, din anul 325, învǎţǎtura greșitǎ a episcopului Arie a fost combătuta cu mult zel de către teologii rǎmași in litera Bibliei si a Tradiției, intre care si arhiepiscopul Nicolae. Atât de puternic a argumentat Nicolae si atât de incapatanat a fost Arie încât, îngrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palma zdravăna, in plin sinod. Năucitul Arie n-a înţeles, însǎ, nimic, iar Biserica a fost nevoita sa se lepede de el si de invatatura lui, condamnata prin hotărâre sinodala. De la palma Sfantului Nicolae a rămas obiceiul ca, in 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultători sa li se dea o joarda in semn de avertisment. Dar, v-ați întrebat vreodată de ce in colindele românești se cânta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, mărgăritar? Ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii noștri știau de la bǎtrânii lor ca acea joarda a Sfântului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana de Nașterea Domnului, înseamnă ca sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguța flori dalbe. Încercați, dar, si vedeți ce vrednicie ați avut in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, măsurata de marele ierarh Nicolae!
Dar vrednicul arhiepiscop al Mirelor Lichiei a avut măsura lucrurilor atât de buna, încât a știut ca după mustrare se cere mangliere si ca încercările vieții pot fi pentru unii prea apǎsǎtoare. A dăruit mult săracilor, a liniștit pe întristați, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slava Tatălui ceresc. A rămas in seama ierarhului Nicolae o poveste adevărata, dureroasa si mişcǎtoare, care nu se deosebește cu nimic de cele din zilele noastre, deși s-a petrecut in secolul 4. Zic cei vechi ca, intr-o zi, a aflat Nicolae despre un tata din cetatea Mira care, de durere ca nu are zestre suficienta sa-si mărite cu cinste fiicele, plănuia sa le ia zilele si apoi sa se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite sa ajungă batjocura bǎrbaţilor avuți. Mișcat de durerea tatălui si îngrijorat de soarta fetelor si a bǎtrânului, Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia câteva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa familiei aceleia, in taina, așa încât sa nu se știe de unde vin banii, si sa se împiedice o grozăvie. Iar daca mai târziu s-a aflat, a fost pentru ca slugile au vestit lumii ce fel de om a fost acela care i-a dat o palma grea rătăcitului Arie. Dar s-a aflat numai după ce Dumnezeu l-a chemat la El, in 6 decembrie 340 sau 343, pe arhiepiscopul a cărui palma a dăruit, după împrejurare, mustrare sau mângǎiere.
Fie ca noi înşine sa ne îndreptam intr-atât încât Sfântul Mare Ierarh Nicolae sa găsească de bine sa ne mângǎie mai mult si sa ne mustre mai puțin. Voi cum simțiți ca ar face Sfântul acum, daca am fi fata in fata cu el?
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei 