Bunica Ecaterina
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
In grădină înflorea liliacul, iar în casă murea bunica Ecaterina. Avusese o viaţă grea. Fusese milostivă cu oamenii, blândă şi muncitoare. Se străduia să-i ajute pe toţi. Nu voia să fie nimănui o povară şi, când s-a îmbolnăvit, a început să se roage: „Sfinte părinte Nicolae, milostive, ia-mă la tine!” Plângea fiica, tăceau nepoţii.
Cu puţin timp înainte de ziua Sfântului Nicolae, bunica i-a şoptit fiicei sale: „Valea, mi s-a spus că trebuie să mă spovedesc înainte de moarte”. Fata ar fi vrut să-i amintească: „Mamă, la noi nimeni nu a fost spovedit! Cine putea să-ţi spună aşa ceva?”, însă a tăcut şi, plângând, a ieşit afară, ca să îndeplinească ultima rugăminte a mamei sale iubite. Dar de cine să întrebe?
In oraş nu era nici-o biserică, trăiau timpuri grele, când era periculos şi să stai de vorbă cu un preot. Dar, pentru a fi cu inima împăcată, a întrebat-o pe prima femeie care i-a ieşit în cale: „Nu ştiţi la cine a venit părintele?” „La ce vă trebuie?” Ea i-a povestit necazul său. Femeia a condus-o la casa unde venise preotul la rugămintea credincioşilor.
Bunica Ecaterina s-a spovedit, s-a împărtăşit şi, trei zile mai târziu, în ziua pomenirii Sfântului Nicolae, în zori, s-a stins din viaţă.
Roaba lui Dumnezeu Nadejda,
regiunea Krasnodar
Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei 
Lasă un comentariu