Bunica Ecaterina
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
In grădină înflorea liliacul, iar în casă murea bunica Ecaterina. Avusese o viaţă grea. Fusese milostivă cu oamenii, blândă şi muncitoare. Se străduia să-i ajute pe toţi. Nu voia să fie nimănui o povară şi, când s-a îmbolnăvit, a început să se roage: „Sfinte părinte Nicolae, milostive, ia-mă la tine!” Plângea fiica, tăceau nepoţii.
Cu puţin timp înainte de ziua Sfântului Nicolae, bunica i-a şoptit fiicei sale: „Valea, mi s-a spus că trebuie să mă spovedesc înainte de moarte”. Fata ar fi vrut să-i amintească: „Mamă, la noi nimeni nu a fost spovedit! Cine putea să-ţi spună aşa ceva?”, însă a tăcut şi, plângând, a ieşit afară, ca să îndeplinească ultima rugăminte a mamei sale iubite. Dar de cine să întrebe?
In oraş nu era nici-o biserică, trăiau timpuri grele, când era periculos şi să stai de vorbă cu un preot. Dar, pentru a fi cu inima împăcată, a întrebat-o pe prima femeie care i-a ieşit în cale: „Nu ştiţi la cine a venit părintele?” „La ce vă trebuie?” Ea i-a povestit necazul său. Femeia a condus-o la casa unde venise preotul la rugămintea credincioşilor.
Bunica Ecaterina s-a spovedit, s-a împărtăşit şi, trei zile mai târziu, în ziua pomenirii Sfântului Nicolae, în zori, s-a stins din viaţă.
Roaba lui Dumnezeu Nadejda,
regiunea Krasnodar
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Binefăcătoarea dezinteresată
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
S-a întâmplat demult, în 1970. Am primit salariul şi în drum spre casă am pierdut portmoneul cu bani. Acasă, când am descoperit pierderea, m-am necăjit atât de tare, încât am căzut în genunchi în faţa icoanei Sfântului Nicolae şi, cu lacrimi în ochi, l-am rugat să facă o minune. A douazi, le-am povestit colegelor de serviciu cele întâmplate.
In timpul pauzei de masă, o colegă s-a dus la piaţă. A intrat în vorbă cu o femeie care vindea seminţe şi, în treacăt, a pomenit despre necazul meu. Cât de mare i-a fost mirarea când femeia i-a spus: „Ieri eu am găsit un portmoneu exact cu această sumă de bani. Să vină colega ta la mine şi să şi-l ia”.
La ora fixată, m-am dus la piaţă. Femeia mi-a dat portmoneul. Dorind să-i mulţumesc, i-am oferit o parte din bani. Ea însă a refuzat: „Nu pot să fac aşa ceva, pentru că nu este creştineşte”. Auzind aceste cuvinte, i-am povestit despre rugăciunea mea şi am rugat-o să ia bani cel puţin pentru o lumânare, ca s-o aprindă la icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Alexandra Golovanova,
oraşul Pugaciov, regiunea Saratov
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Sfântul Nicolae şi Sfântul Nectarie din Eghina
Din cartea „Minuni ale Sfântului Nicolae”
Ed. Sophia
Bucureşti, 2007
Cele ce urmează s-au întâmplat în timpul celui de al doilea război mondial, prin anul 1940 sau 1941. O ambarcaţiune grecească plutea pe Marea Mediterană. Dintr-o dată a început o furtună cumplită. Văzând că vasul se va scufunda inevitabil (deja era inundat de apă), căpitanul a ordonat să fie lăsate pe apă bărcile de salvare şi toţi să părăsească nava.
Pasagerii, bineînţeles, erau cu toţii cuprinşi de groază. Căpitanul a mai aruncat o privire prin corabie şi a găsit un episcop bătrân, care, în panica generală, stătea absolut liniştit. Căpitanul s-a mirat foarte tare, deoarece ştia ca nici un episcop nu era pe corabia lui. Atunci l-a întrebat pe bătrân:
– Ce cauţi aici?
Bătrânul a răspuns:
– Nu te teme. Nimeni nu va pieri. Spune tuturor să se întoarcă pe corabie.
Căpitanul a spus:
– De unde ştii că nu va avea lor catastrofa? Doar noi ne scufundă.
Atunci episcopul a grăit:
– Copilul meu, eu sunt din Eghina şi mulţi din cei ce sunt pe corabia ta mă cunosc. Iar acum să faci ce îţi spun: mergi în corabia ta, unde arde candela la icoana sfântului Nicolae, ia-o şi arunc-o în mare.
Căpitanul, fără să realizeze ce se întâmplă, a luat candela şi a aruncat-o în mare. Şi, o, minune! Furtuna a încetat în aceeaşi clipă.
Atunci căpitanul, cu glas tare, a întrebat pasagerii care dintre ei este din Eghina. S-a dovedit că erau mulţi din acel loc. Apoi el a întrebat ce sfânt făcător de minuni s-a proslăvit la ei în Eghina. Toţi într-un glas au răspuns:
– Sfântul Nectarie!
Apoi, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, au coborât cu toţii la cabina unde se arătase bătrânul episcop. Dar, bineînţeles, Sfântul Nectarie nu mai era acolo.
Evanghelia Lagopulu,
Grecia, Atena
Ştiam că mă va ajuta
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul şi au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie şi viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare zi. Nu se ştia dacă va supravieţui. .. Imi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă.
Auzisem despre Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni şi înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune. In ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Mi-amintesc că am plâns toată ziua şi, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Ştiam că ne va ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de sincer. Probabil că aşa se roagă doar copiii.
Câteva ore s-au scurs pe neobservate. Şi minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul şi nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci am credinţa fermă că Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, nu mă va părăsi niciodată.
Şapte ani mai târziu m-am îmbolnăvit eu. La început boala semăna cu o bronşită, însă starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Incepusem să scuip sânge, un simptom destul de periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuberculoză. Pentru confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se aflau deja în spital cu acelaşi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă ştiam că cineva se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Intr-o zi medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în faţa icoanei Sfântului Nicolae, deşi nu mai era aceeaşi rugăciune curată ca în copilărie, însă eu continuam să cred într-o minune şi toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Il rugam pe Sfântul Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, şi să mă vindece. La un moment dat am simţit că el m-a auzit. Pe suflet mi se aşternuseră liniştea şi uşurarea. Am adormit ţinând în mâini iconiţa – unica mea speranţă.
Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătoşi. Medicii se minunau şi voiau să scrie chiar şi un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu şi părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată familia a fost externată.
Ştiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. In minte îmi răsunau cuvintele Mântuitorului: „De-acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!” (In. 5, 14), şi mi se făcea frică…
Nu demult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva operaţii, eram conştienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de frică şi de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Insă cât de mult se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! In loc de rugăciune, era un murmur continuu: „Pentru ce?” Dar se pare că aveam pentru ce.
Lacrimi de disperare mă înăbuşeau. Dar înţelegeam că doar cu lacrimi şi durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând mă mai susţinea în rugăciune. Impreună cu tata ne rugam Sfântului Nicolae şi Maicii Domnului în faţa icoanei „Bucuria neaşteptată”, citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o minune ne putea salva şi ea nu a întârziat să vină.
Ii mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici şi Sfântului Nicolae. Slavă Domnului pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau, dimpotrivă, ni le poate da. Niciun om nu are puterea de a-şi conduce viaţa după voia sa, însă, dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.
Daria, 18 ani,
oraşul Sankt- Petersburg
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Ne-a ocrotit si ne-a hrănit
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
Bunica mea, Zinaida, locuia singură cu trei copii mici: soţul ei fusese omorât de către bandiţi. Intr-o iarnă, în timpul celui de-al doilea război mondial, se întorcea acasă din oraşul Kurik. Drumul era lung. Deodată, chiar lângă ea, au început să urle lupii. Bunica a înţeles că în orice clipă poate să moară. A început să se roage lui Dumnezeu şi Sfântului Nicolae.
Ca din senin, lângă ea a oprit o maşină. Doar ce a reuşit să urce şi să închidă uşa, că lupii s-au şi repezit spre maşină.
A doua oară Sfântul Nicolae a salvat-o pe bunică după război. Ii venea greu singură şi cu copiii mici. Nu aveau lemne şi nici mâncare. Bunica a împrumutat nişte bani şi a plecat în Orehovo-Zuievo, ca să cumpere ciorapi şi după aceea să-i revândă. Pe atunci asta se numea speculă şi se pedepsea aspru. S-a întors seara târziu şi când se pregătea să se culce, la uşă s-a auzit o bătaie: „Miliţia!” Rugându-se Sfântului Nicolae, bunica a deschis uşa. Miliţienii au intrat spunând: „Sunteţi învinuită de speculă. Arătaţi ce aveţi în ladă!” Chiar lângă ladă era sacul cu ciorapi. Bunica a deschis lada şi a început să scoată totul din ea, acoperind astfel sacul cu ciorapi. Miliţienii au observat că în casă era frig şi copiii erau flămânzi. I-au spus să ia sania şi să-i urmeze. Bunica s-a întors cu un sac de cărbune, cu lemne şi cu două pâini.
I.Kirina,
Oraşul Novgorod
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Bunicutul din geamantan
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004
Un prieten de-al meu avea un mare necaz. Era chiar în primii ani de după război. Nu avea nici-o vină şi se ruga fierbinte Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor. Obosit, el s-a culcat. In vis a văzut cum pe cer erau o mulţime de sfinţi, iar printre ei Sfântul Nicolae strălucea cel mai tare.
Prietenul meu se gândea: „Ce mângâiere că avem un aşa mijlocitor şi apărător!” Când s-a trezit, s-a însemnat cu semnul crucii şi a spus: „Slavă Domnului! Dumnezeu m-a miluit!” Intr-adevăr, Dumnezeu l-a ocrotit şi l-a miluit.
Altă întâmplare despre ocrotirea minunată a Sfântului Nicolae:
Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea de un copil. Când părinţii lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae şi se ruga. Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.
Intr-o zi, după serviciu, părinţii erau ocupaţi cu menajul. Geamurile de la balcon erau deschise. Copilul a ieşit pe balcon şi privea în jos, la copiii care se jucau şi râdeau în curte. A vrut şi el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el – copilul avea patru ani – şi a sărit de la etajul al patrulea.
S-a adunat multă lume. Toţi strigau: „A căzut un copil!” Părinţii au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băieţelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în braţe:
– Fecioraşule, cum de-ai rămas în viaţă?
– Bunicuţul m-a prins! a urmat răspunsul.
– Care bunicuţ?
– Cel din geamantanul bunicuţei.
Au venit acasă.
– Bunicuţo, deschide geamantanul!
Ea îşi păstra în taină credinţa, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:
– Acest bunic m-a prins!
Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Bătrânul
Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Ed. Sophia
Bucureşti, 2004
Imi amintesc că în copilărie mama mi-a povestit că se dusese în pădure după ciuperci şi se rătăcise. S-a aşezat pe o buturugă şi a început să plângă. Nu a trecut mult timp şi s-a pomenit lângă ea cu un bătrân care avea o barbă albă. Parcă îl mai văzuse undeva. El a întrebat-o: „De ce plângi?” „M-am rătăcit, i-a răspuns mama, nu ştiu cum să ies din pădure şi deja a început să se întunece”. „Ia-o pe cărăruia aceasta şi mergi tot înainte. Vei ajunge în satul tău.”
Şi, într-adevăr, mama a zărit cărăruia şi s-a bucurat mult. Cât despre bătrân, el a dispărut de parcă nici n-ar fi fost. Mama a ajuns acasă cu bine.
Tatăl i-a spus: „Simţeam că ai păţit ceva şi m-am rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni”.
Ekaterina Plipenko,
Oraşul Iaroslav
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.